7 motive pentru a face terapie de grup
1) E ca mersul la sală, dar pentru psihic, adică ajută la motivație să-i vezi și pe alții cum lucrează.
2) Ca în orice alt proiect de grup, poți să-i lași pe ceilalți să facă treburile mai grele.
3) E ținut de nevastă-mea și știu sigur că iese ceva epic.
4) Mai nou, sănătatea mintală e super la modă. Nu vrei să rămâi pe dinafară.
5) Doar prin terapie poți să descoperi ce se ascunde în spatele nevoii obsesive de a transforma totul într-o glumă, într-o tentativă naivă de a te feri de asperitățile vieții printr-o trivializare a acestora, punând un perete de glume între tine și tot ce e real, să nu te atingă nimic și să trăiești într-un spațiu steril emoțional, departe de ceilalți și departe de tine, ca un chatTBC setat pe “glumeț”. Da, despre tine vorbesc.
6) Terapia e una dintre cele mai ieftine chestii cu care poți să te răsfeți în Cluj. Grupul de dezvoltare personală prin psihodramă se ține în Cluj, la doar 5 minute de metrou. Iar nevastă-mea e foarte bună și pe partea de psiho și pe partea de dramă. Haha, glume.
7) Am dat deja șase motive bune, nu-i nevoie și de al șaptelea. Bum! Încă o glumă, să fie clar că iau totul în derâdere și nu am nicio vulnerabilitate.


