Alte animale vorbitoare din Grădina Raiului

Șarpele vorbitor e de departe vedeta raiului creștin. Poate fi considerat chiar primul influencer din istorie. Într-adevăr, reptilianul e primul personaj istoric care a convins un om să consume un produs, și anume celebrul fruct din pomul cunoașterii.

Dar Grădina Raiului a fost populată de multe alte animale vorbitoare care au încercat să-și imprime voința asupra primilor oameni.

Evanghelia după Eric include o poveste despre un porc vorbitor. O altă manifestare zoologică a Necuratului, porcul vorbitor a preferat să abordeze jumătatea adamică a populației pentru a o duce în păcat și pentru a o convinge de superioritatea sexului masculin.

Porcul era convins că bărbatul e superior femeii pentru că Dumnezeu a pus suflet în crearea lui. La propriu. L-a modelat din lut și a suflat viață asupra lui. Intenția porcului era să-l convingă și pe Adam că femeia, în schimb, e doar un produs secundar, derivat, o declinare costală a bărbatului.

Evanghelia după Eric nu a fost acceptată de biserică, aceasta considerând superfluu și evident argumentul superiorității masculine, astfel că nu a fost inclusă în Biblie alături de celelalte evanghelii. Limbajul nostru păstrează însă o urmă a existenței acesteia sub forma expresiei “porc misogin“.

Cercetătorii textelor religioase au găsit și alte scrieri ce menționează animale vorbitoare în Edenul iudeo-creștin. Mulți dintre aceștia lucrau și traduceau pe cont propriu, neputând să se angajeze cu normă întreagă la centrele academice bisericești, unde angajările se făceau exact ca acum, pe pile sau pe șpagă.

Din acest motiv, mulți traducători își vindeau traducerile pe unde apucau. Unii dintre ei au vândut scrieri religioase pe post de basme, ca să mai facă și ei un ban necinstit. Așa a ajuns calul vorbitor în nemuritoarele povești românești.

Calul vorbitor al lui Harap-Alb e copiat dintr-un psalm uitat care spune că în Grădina Raiului exista un cal ce încerca să-l convingă pe Adam să mănânce jăraticul rezultat din arderea copacului motivației.

Trăind în Rai, Adam și Eva nu aveau nevoie de motivație. Efectiv, nu aveau de făcut nimic. Pentru nefăcut nimic nu e nevoie de motivație. Nu e nevoie de nimic.

Copacul motivației fusese plantat acolo de o veveriță ca să-i tenteze pe oameni să devină productivi, să se apuce de muncă de dragul muncii și să creeze plusvaloare pentru acționarul suprem, CEO-ul Infernului, Satana.

Lucrând de partea binelui, calul voia să dea foc copacului și să-i mănânce jăraticul, ca o inversare metaforică a felului în care funcționează consumerismul, care distruge consumatorul, nicidecum nu-l împuternicește.

Pilda aceasta nu și-a găsit locul printre poveștile bisericești, necesitând prea multă gândeală din partea cititorului, dar o fărâmă de tâlc a rămas totuși impregnată în mentalul colectiv, chiar dacă într-o direcție greșită.

Omul leneș este numit în continuare “gloabă“ și este încurajat să consume motivație pentru a putea munci și a consuma și mai mult, precum calul lui Harap-Alb, care a consumat foc solid pentru a fi în forță și a căra în spate un copil de bani gata.

Păsări grăitoare existau și pe atunci, așa cum există și pe acum. Însă acelea reușeau mai mult decât doar să imite cele spuse de om, cum fac cele de azi. Aveau un discurs propriu. Porumbeii îi îndemnau pe oameni să călătorească, să vadă lumea, să mai iasă din micuța lor grădină și să uite de unde au plecat. Corbii promovau lăcomia și acumularea de obiecte lucioase. Păunii erau fierți pe fashion și îi băteau la cap pe cei doi să-și croiască haine, că prea arătau ca niște pui de pasăre cărora le lipseau penele.

Exemplele nu se opresc aici. Animale vorbitoare au existat în toate timpurile. Unele au apelat la cuvinte vicleșugite ca să corupă omul, altele lucrează mai subtil, mieunând lângă scaunul meu de birou ca să merg să-i arunc mingea. Habar n-am de unde știe câinele meu să miaune, că nu s-a întâlnit niciodată cu o pisică. Nebănuite sunt căile Domnului și nebănuit este și câinele Domnului. Amin.