Am devenit în mod oficial uncheș
ierbosofii mici și mijlocii, disponibile în întregime doar abonaților generoși
În urmă cu două seri, am băut niște spritzuri portocalii și i-am explicat unui tip ce-avea jumate din anii mei cum stă treaba acum și cum stătea ea pe vremea mea. Abia azi, când mi-am revenit din mahmureală, mi-am dat seama ce înseamnă asta: am devenit, în mod oficial și irevocabil, uncheș.
De acum încolo, e obligatoriu să am o glumă slabă pe care s-o folosesc automat de fiecare dată când am ocazia.
Dacă mă întreabă cineva ce fac, o să spun că nu fac nimic, pentru că iau totul de-a gata. Haha, râsete de complezență.
Dacă mi se oferă o prăjitură, un mic sau o tură cu hidrobicicleta, o să spun că nu, mulțumesc, încerc să mă las. Haha, râsete confuze.
Dacă mi se oferă un pahar cu apă, o să spun că apa nu-i bună nici la genunchi și o să cer o țuică. Haha, râsete ce ignoră semnele clare ale alcoolismului.
Cum stă treaba în comedie
Apropo de uncheș-itudine, mi se pare că niciodată n-am arătat mai bătrân decât în imaginea asta de mai jos. Poate e de la lumină. Poate că faza e valabilă pentru orice poză, dacă e ultima poză făcută.
Mda, așa e, niciodată n-am fost mai bătrân decât sunt acum. Poate doar atunci când m-am supărat pe niște copii că râdeau prea tare în autobuz. În fine, ideea e că am făcut o “clujăreală“.
Adică am povestit cu Marius Aciu despre umor și comedie și internet și viață și, cu ocazia asta, am reconfirmat o veche teorie de-a mea: dacă lași un om să vorbească destul, la un moment dat ajunge să se contrazică. Și exact asta am făcut și eu, dar amuzant și cu stil.