Am mers în Grecia să fac film
[text scris în iunie 2023, disponibil atunci doar abonaților plătitori]
De cele mai multe ori, tentativa de a îmbina utilul cu plăcutul rezultă într-un eșec spectaculos pe ambele planuri. E dificil să amesteci muncitul cu văcănțuitul și să obții ceva satisfăcător în ambele sensuri, dar eu mănânc “dificil” la micul dejun. Ce-i drept, masa grea impune și o pauză mică, pentru digestie. Dar destulă bătaie de câmpi despre tabieturile mele. Să trecem la muncă și la motivul pentru care am mers în Grecia: al treilea film Mircea Bravo.
În calitatea mea de om cu multe calități, am fost solicitat să fac figurație în scenele de pe plajă. Grație versatilității mele interpretative, am fost pus să abordez în stilul meu propriu și personal mai multe roluri, printre care “tip care stă pe plajă și citește”, “tip care se plimbă în larg cu caiacul”, “tip care stă pe telefon, cel mai probabil pe TikTok” și “alt tip care stă pe plajă și citește, în altă poziție față de primul, și dacă ai putea să-ți schimbi tricoul ar fi minunat”. Pentru cadrele de acoperire cu insula, am pedalat dramatic pe faleză în rolul de “tip care se dă cu bicicleta”. [LE: doar unele cadre au intrat în film]
Mare parte din timpul petrecut pe platou e petrecut așteptând ca ceilalți să-și facă treaba. Producția așteaptă ca scenografia să aranjeze decorul. Imaginea așteaptă ca producția să instaleze luminile sau șina pentru cameră. Cred. La al treilea film, ar trebui să știu mai bine ce anume face producția. Sunetul așteaptă să treacă avionul, ca să poată înregistra curat. Actorii așteaptă ca figuranții să se pună pe poziții. Regizorul așteaptă ca machiajul să-i termine de machiat pe actori. Figuranții așteaptă după toți ceilalți, ei fiind un fel de mobilă cu suflet al cărei singur obiectiv e să decoreze cadrul. În această privință, o zi de filmare poate fi incredibil de plictisitoare. Stai în același loc și faci același lucru lipsit de importanță în marea schemă a filmului. Într-un fel, figurația e ca viața.
După scenariști nu așteaptă nimeni. Scenariul e gata cu mult înainte ca filmările să înceapă. Trebuie să fie. Nu poți să filmezi o omletă fără să scrii niște ouă. Textul e o haina de cuvinte și idei. Actorul o îmbracă, vede cum îi vine, cât e de comodă, cât de mult i se potrivește stilul, cât de lejer se mișcă în ea, și eventual cere ajustări. Acolo intervin eu, croitorul de cuvinte.
Dialogul de pe plajă avea nevoie de o “umanizare”. Glumele pe care le scrisesem în varianta inițială a scenariului erau prea… glume. Era nevoie de o gașcă replici amuzante care să sune mai natural venind din gura unor personaje care nu sunt comedianți profesioniști.
Filmarea începea sâmbătă dimineață la opt. Sarcina am primit-o vineri seara la bere. Pardon, la zece. Când nu eram la prima bere.
Sâmbătă, m-am trezit la șase dimineața și am rămas treaz. La șapte eram pe plajă, făceam ping-pong de idei cu Cristi Ciui, pentru că teamwork makes the jokes work. Am apucat să scriem vreo douăzeci de poante, aprox, până când au venit Ilișuan (regizorul), Costel (comediantul) și Mircea (Bravo) să vadă ce-am produs. Le-au ales pe cele mai bune și au început să le repete. Costel a pus un topper pe una din glumele mele. Ciui a adăugat un punch la una din glumele lui Mircea. Ilișuan a râs tare la o improvizație și a zis “rămâne”. În golful acela micuț, pe limba aia de plajă, în dimineața aceea de iunie, s-a iscat o furtună de creiere creatoare de comedie care va produce descărcări abia peste un an, un an jumate, când se va lansa filmul în cinematografe.
Până la urmă, filmul reflectă viața. Are momentele lui de plictis obscen, dar are și momente de sublim absolut, când o mână de energii diferite își sincronizează nuanțele ca să picteze un peisaj emoțional vibrant.
Ce text bun. Și amuzant, și insights in ale facerilor de film. Tibi scrii minunat (și) din vacanță!