- Cine-i următorul?
Un val de ușurare străbate sala de așteptare în ciuda faptului că cele două cuvinte poartă un iz distinct de reproș. În liniștea incomodă, cuvintele sunt eminamente îmbucurătoare, inclusiv pentru cei care nu sunt “următorul”, întrucât au darul de a-i aduce pe toți cu un pas mai aproape de obiectivul lor, întâlnirea cu specialistul.
Un pas mic pentru toți, un salt uriaș pentru mine.
Mă simt aproape vinovat că intru înaintea celorlalți. Ca răspuns la reproșul interogativ care a ajuns la mine sub forma unui singur cuvânt, cineiurmătorul, mă ridic și intru în cabinetul specialistului cu Tiberiu în brațe.
Ușa salonului mai mic din interiorul salonului mai mare se închide în urma mea.
În urma noastră.
- Ooo, dar ce avem aici? îl întreabă specialistul pe Tiberiu, de parcă omul meu ar putea să-i răspundă.
- Caucazian de Terra, răspund eu inutil.
Specialistul știe ce e Tiberiu. În cariera lui, le-a văzut pe toate. Recunoaște într-o clipă orice rasă și orice specie de companion. Pentru asta sunt aici. Pentru expertiza lui. Până să ajungem acolo, însă, se pare că trebuie să trecem printr-un joc de rol încărcat cu fals entuziasm.
- Și cum te cheamă pe tine, scumpule? îl întreabă specialistul tot pe el.
- Îl cheamă Tiberiu, răspund eu, continuând șarada asta de întrebări date cu manta.
Tib începe să mi se agite în brațe. Ultima dată când am fost aici a primit un spectru de injecții care l-au durut. Recunoscând locul, se teme că ar putea păți la fel. Scoate sunete panicate, rapide și diverse, al căror mesaj e ușor de înțeles. E speriat și vrea să plece. Uneori, intențiile îi sunt dureros de clare. Alteori, dorințele îi sunt complet indescifrabile. Ambele fac parte din farmecul deținerii unui companion uman.
- Rasă pură? întreabă specialistul.