Atenție! Poate conține urme de geniu

În “Jurnalul unui geniu“, pe care-l citesc pe plajă, Salvador Dalí mărturisește:

Sunt într-o continuă stare de erecție intelectuală […]

Mândria sinceră și exagerată cu care scrie pictorul despre el însuși mă inspiră și pe mine să compun o postare pe pagina mea de Facebook. Înșir acolo un text plin de ierbosofii și istețisme și puțină reclamă la filmul “Moartea în vacanță“, care intră în cinematografe în vreo două săptămâni. Ceva frumos despre cum vacanța e un fel de moarte mică, ca orgasmul franțuzesc, ceva deosebit.

După ce dau “Publish“, duc raționamentul mai departe - pentru că ce altceva să și faci pe plajă? - și realizez că am și eu o mică erecție intelectuală, ba chiar una provocată de cea a lui Dalí.

Și îmi dau seama că treaba asta e foarte gay. Nu că ar fi ceva în neregulă cu asta.

Ba chiar e recomandat. Stephen King spune că atunci când nu ai inspirație să scrii, trebuie să citești, că sigur vine ceva de acolo. Un flutur în vintrele gândirii. O tresăltare extaziată a minții. O mică erecție cerebrală.

---

Cu postarea împroșcată pe rețele, verticalitatea intelectuală mi se înmoaie și mă întorc la lectură. Mă surprinde lejeritatea cu care Dalí recunoaște că nu prea știe să picteze. Corecție. Nu e lejeritate. E mândrie. Sau amândouă. Dalí e mândru de orice căcat produs de el, uneori la propriu, și vede în el urme de geniu.

Pe lângă învârtoșarea intelectuală, mă contagiez așadar și cu o stimă de sine exacerbată. Sunt ceea ce citesc. Așa că sunt genial, chiar dacă nu știu să pictez. Nu știu nici să desenez un copac mai acătării. Ca dovadă, prezint instanței proba artistică #1.

Parafrazându-l negativ pe geniu, eu nu sunt nici suprarealismul, nici tentativa de a raționaliza iraționalul până în buza misticului, sunt doar caricatura în cariocă. Una dintre ele. Sunt proba artistică #2.

Până la urmă, citind încă vreo douăjde pagini în care Dalí își inventariază exhaustiv excelența, ajung la concluzia că genialitatea constă în cunoașterea amănunțită a sinelui, în asumarea și manifestarea neștirbită a autenticității.

Necunoașterea sinelui e egală cu inexistența. E sinonimă cu moartea eului. E exact ce am desenat eu, în genialitatea mea, în proba artistică #3.

Asta se întâmplă cu tine când nu știi ce se întâmplă în tine.

Supun instanței aceste trei probe și las la latitudinea dânsei un eventual verdict privind genialitatea operei codoreniene. În privința autorului, nu mai e nevoie de o sentință. E deja un geniu. Mă rog, asta doar încă vreo sută de pagini, până nu începe o altă carte. Și ce altceva să și faci pe plajă?