Biserica e mai plină de vrăjitoare decât Halloweenul: autopsia unei glume
De Halloween, am pus pe Facebook un desen cu un dovleac și am înșirat câteva argumente care să susțină teoria din titlu:
Apa sfințită e o poțiune magică obținută de niște tipi în rochii negre prin rostirea unor incantații.
Oamenii folosesc poțiunea pentru sănătate, bani, noroc sau îl pun pe preot să o împroaște pe pereții casei cu o baghetă magică făcută din busuioc, de unde poțiunea acționează ca o vrajă de protecție cu durată limitată (1 an).
O carte de rugăciuni e doar o colecție de vrăji, farmece și descântece cu diverse scopuri. Am văzut cu ochii mei preoți invocând farmece de legat cununii.
Magia preoților se transmite și sub formă de talismane: cruciulițe, brățări, iconițe de portofel sau rune INRI de lipit pe mașină.
Deci ce sunt preoții, dacă nu vrăjitoare?
Singura diferența e că vrăjitoarele zboară pe mături, în timp ce preoții zboară în merțane.
Mă rog, mai e una: vrăjitoarele din basme îi mănâncă pe copii, în timp ce preoții doar îi f
Halloweenul durează câteva zile pe an, în timp ce Biserica e veșnică, aparent.
N-am inclus gluma asta și nici altele despre ritualurile de foc, precum adusul luminii sfinte de la Ierusalim, pentru că uneori excesul de glume strică umorul și textul mi se părea on point în forma lui relativ concisă.
Inevitabil, au apărut reacțiile din categoria “nu se glumește domle cu așa ceva“.
Teoria mea e că unii oameni se simt atacați personal atunci când evidențiez neajunsurile/ipocriziile Bisericii. Eu cred că de fiecare dată când li se spune că împăratul e în plua goală, ca să zic așa, li se zdruncină întreg fundamentul credincios. Asta deși comportamentul unor preoți n-ar trebui echivalat cu o întreagă credință sau spiritualitate.
Și asta e foarte grav, că dacă pot să le șubrezesc unor oameni credința cu niște glume aruncate pe Facebook, înseamnă că respectiva credință nu e foarte solidă.
Dar nu despre asta am vrut să scriu.
Zilele trecute, cineva mi-a scris un mesaj foarte frumos în care m-a complimentat pentru lunga activitate creativ-umoristică și mi-a pus, într-o formulare mai elaborată, întrebarea clasică: De unde le scoți?
De fapt, era mai aproape de: Cum fac să-mi antrenez mintea? Cum reușesc să-mi dezvolt umorul și imaginația? Cum lucrează Tiberiu? dar umorul stă de multe ori în reformulări simpliste, așa că voi da un exemplu concret pentru a explica parcursul unei glume, că mi se pare cel mai bun mod de a arăta de unde le scot.
Miercuri, am văzut în parcarea unui mega o mașină care avea lipit pe spate un autocolant care arăta că mașinii i se făcuse slujba de sfeștanie.
Instant, din cauza fontului și a formei, m-am gândit: astea-s rune pentru un protection spell. Ceea ce e funny pentru că e adevărat. Exact asta sunt, simboluri speciale care arată că mașinii i s-a făcut o vrajă de protecție de către un posesor de har.
Știam de rune pentru că mă uit la seriale cu vikingi, pentru că m-am jucat God of War, pentru că ascult Wardruna și știam de “protection spell“ din jocuri video și din cărți despre tineri vrăjitori.
Creativitatea se bazează mult pe asocieri și cu cât știi mai multe (chiar dacă par inutile), cu atât poți să faci mai multe asocieri creative.
Cu cât ai mai multe stele pe cerul minții, cu atât poți trasa mai multe constelații.
Ajuns acasă, am uitat de glumița mea. M-am pus să scriu niște TikTok-uri pentru un client și să încerc să găsesc un slogan de campanie pentru altul. Apoi m-am uitat la Joker: Felie în Doi, la un episod din Pinguinul și, mai târziu, am mâncat pâine cu pastă de jumeri în timp ce mă uitam la MasterChef și le ziceam concurenților că habar n-au de fine dining.
Apropo, în Ardeal ar trebui să se numească FAIN DINING.
Pasta de jumeri a cerut o cola și, fiindcă am băut această colă seara târziu, mi s-a stricat somnul. Stăteam în pat, nereușind să adorm, și atunci mi-am amintit de gluma cu runele. I-am căutat o definiție scurtă (o contextualizare, ca să zic așa) și am formulat în minte vreo zece variante diferite de “preoții sunt vrăjitoare”. Pentru un titlu bun.
Apoi, am căutat paralele care să susțină ipoteza, pentru că trebuie să existe o logică în ceea ce expui. Asta chiar dacă logica e una specială de genul “coiotul din desene nu cade din aer dacă nu se uită în jos“ sau “poți duce o femeie moartă din Grecia în România într-un rechin de mașină“.
După ce am ajuns la concluzia că apă sfințită = poțiune magică, carte de rugăciuni = spell book și vrăjitoarele zboară pe mătură, dar preoții au mercedesuri, am reușit să adorm, mulțumit de rezultat.
În opinia mea, creația are întotdeauna o justificare. Se bazează pe ceva din interiorul sau din exteriorul autorului. Are un sens, o semnificație, o încărcătură. Arta prezintă exteriorul autorului filtrat prin interiorul autorului. Nu că ce aș face eu e neapărat “artă“.
Joi dimineață, am vrut să-mi pun glumele pe Facebook. Știam că algoritmul împinge mai bine postarea dacă îi adaug și o poză, așa că am încercat să vin cu ceva original (probabil din orgoliu de creator) și să desenez ceva “din același film“. Mai nou, am început să și desenez naiv jocuri de cuvinte, inspirat de Sergiu Vasile și Chaz Hutton.
Fac multe chestii pe care le-am văzut la alții și mi-au plăcut, dar încerc să le fac în felul meu. E și asta o definiție a creativității: să vezi ce fac alții și să faci același lucru, dar puțin altfel.
Pentru asta, trebuie să consumi multă creativitate. Eu citesc mult, mă uit la filme multe, ascult multe, observ multe, țin minte multe și apoi fac legături între ele. Nu e ceva special, așa facem toți. Eu doar o fac puțin mai mult.
În final, am adăugat un element de risc. Gluma despre cum vrăjitoarele din basme îi omorau pe copii, pe când preoții doar îi f [ autocenzurat, ca să nu mă prindă algoritmul cu înjurături și să taie reach-ul ].
Rezultat: zeci de comentarii, sute de like-uri și share-uri, mii de aprecieri.
Toată treaba a funcționat pentru că am avut un desen frumos (are tehnică + estetică) cu care am profitat de mediu (Facebook), textul a avut o anume logică (e bazat pe chestii reale, observabile), a avut forma corectă (scurt, coerent, amuzant), a avut sens (a făcut o afirmație clară, într-un context emoțional puternic, legat de credință) și a păstrat partea cea mai grea pentru final (a avut un flow, o creștere).
Nu știu dacă am răspuns la întrebare.
De UNDE le scot? Din mine (că doar sunt fiu de miner din Valea Jiului). Scot ideile dintr-un mine care s-a format așa în mulți ani, consumând și prelucrând umor și creativitate și trăind în anumite circumstanțe. Vag, dar adevărat. Uneori, Universul conspiră să te îndrăgostești, alteori conspiră să fii bun la glume despre sex.
DE CE le scot?
Le scot pentru că așa îmi vine, pentru că observ ceva ce mi se pare amuzant, sau le scot pentru că trebuie, pentru că am de scris un tiktok, un clip, un slogan, un scenariu de film.
Pentru că am scris ce am vrut, pentru mine, gratis, am ajuns să scriu și ce trebuie, pentru alții, pe bani.
CUM le scot?
Din ce în ce mai bine, se pare. Luând observații personale și aplicându-le tehnici văzute la alții, exersând până la dezvoltarea unui stil propriu și riscând puțin. Și, mai ales, lucrând foarte mult. Simplu.
Ricky Gervais la un talk show spunea “I was asked, why do I go through so much trouble to offend people and I replied “there’s no trouble at all” . Chestia e ca nu datorezi nimănui explicații. Dacă lumea se ofensează înseamnă ca ai reușit. Rolul comediei bune, pe lângă umor, e să stârnească discuții, să facă lumea să își dea seama de ipocriziile zilnice, de ridicolul zilnic.
Bine cuvântat ca să zic asa ( merge și binecuvântat 🙂 ) și adevărat deși nu prea se recunoaște,iar când unii dintr-un anumit sistem o spun " cu subiect și predicat " ,asta e expresia favorita a unora din alt sistem ala politic...care vasazica,când unii din sistemul bisericesc o spun pe față, dispar adică ii raspopesc șefii 😇.