Cadoul de la Moș Crăciun este în curs de livrare

scrisoare de la Moșu' către toții copiii cuminți

Știu că-i urât să arăți cu degetul, dar e numai vina elfilor.

Toți elfii din atelier s-au sfătuit între ei și au insistat prin liderii lor de sindicat să trec la sanie electrică de anul acesta, că cică așa e moda, că din reni plouă cu căcăreze pe oriunde zburăm, că e timpul să-mi împrospătez stilul, că motorul electric e simțitor mai silențios decât o herghelie de reni, că n-o să mă mai audă oamenii când parchez pe blocurile mansardate, că sistemul de operare e compatibil cu platforma noastră de livrări și așa mai etcetera.

Dar dacă un șef trebuie să știe să delege responsabilitățile, trebuie să știe să împartă și vina acolo unde și atunci când consideră că poate. De asta ți-am scris. Ca să-ți spun că e numai vina elfilor că am întârziat cu cadourile de Crăciun.

La început, ăștia micii au dat-o pe partea emoțională. Că cică exploatez săracele cornute și că e o cruzime să pun renii să tragă la căruță milioane de kilometri într-o singură noapte. De parcă știu ei să numere toți kilometrii pe care-i parcurg.

Le am zis că încă nu i-am auzit pe reni să se plângă, dar gluma n-a fost apreciată și toți s-au uitat la mine cu ochi mari, de parcă atunci mă vedeau pentru prima dată cu adevărat. Am început să simt că pierd teren în fața lor, că lucrez eu pentru ei, nu ei pentru mine.

N-a contat nici cât sclipiciul de sub unghie faptul că renii fac parte din canon, că mă completează estetic exact așa cum apostolii îl completează pe Isus, că sunt deja atâtea filme, desene și colinde despre ei și că desființăm o tradiție veche de sute de ani.

Așa cum m-a reinventat Coca-Cola, așa mă reinventează și sania electrică. Asta mi-au spus elfii și apoi și-au astupat urechiușele alea ascuțite și n-au vrut să mai audă nimic altceva din partea mea.

Trebuie să recunosc, am trecut rapid de partea lor în momentul în care am văzut “sania“. Poza de mai jos justifică pe deplin ghilimele.

Mi-am dat seama că elfii au insistat să trec la sanie electrică mai mult ca să aibă ei o jucărie nouă. Nu m-am supărat. Trebuie să fie frustrant pentru ei să o ardă an de an precum copiii chinezi, fabricând jucării doar pentru alții.

Roșul mă reprezintă, iar designul futurist prinde bine la public, că doar toți copiii mici sunt fierți pe chestii lucioase, pline de ecrane. Singurul impediment e spațiul de depozitare. Acesta, vorba scriitorului care e mai mult citat, decât citit, lipsește cu desăvârșire. Sania are baterii și în față, și în spate, și pe undeva pe dedesubt. Dar asta s-a rezolvat ușor, transformând vechea sanie într-o remorcă elegantă și încăpătoare.

Avântul inovator nu s-a oprit aici. Elfii au venit cu o idee prin care să-mi ușureze și mai mult munca. Sau poate să o ușureze pe a lor, sătui să-mi tot spele funinginea din costum. Coborâtul pe horn ar fi devenit istorie dacă le-aș fi acceptat propunerea.

SantaBox. Asta mi-au propus. Spații de depozitare în care să las cadourile pentru ca oamenii să și le recupereze singuri, oricând doresc, pe bază de parolă. Elfii nu știu că nouăzeci la sută din farmecul muncii mele e să intru în casele oamenilor și să le caut prin lucruri. Și restul de zece la sută e să-i văd dormind. Astea-s adevăratele bucurii ale Crăciunului.

Am decis că SantaBox-ul e un concesie pe care n-am să le-o fac elfilor. Nu voiam să mă transform într-un Crăciun Curier. Oricum, curieratul e mai mult o tradiție de Black Friday, deci nici n-aș fi fost original la faza asta. Am pus piciorul în prag și am spus că fac cum vor ei, dar numai în privința saniei.

Treaba asta fiind rezolvată, am trecut la făcutul de liste. Am făcut o listă cu copiii cuminți și am făcut o listă cu copiii obraznici. Am introdus lista cu copiii obraznici în baza de date a Polului Nord și de acolo developelfii au luat-o și au transformat-o în aplicația Threads. Super distractivă. O recomand pentru toți cei care vor să primească hate în loc de cadouri.

Și așa mi-am petrecut timpul până în seara de Ajun, când ar fi trebuit să pornesc în călătoria mea anuală în jurul Pământului. Evident, n-am pornit încă, pentru că elfii au uitat să pună sania la încărcat.

Sania are un motor de trei sute de reni-putere și o autonomie de două milioane de kilometri-zbor, dar pentru asta are nevoie de o stație de încărcare specială, care nu se găsește la Polul Nord. Elfii urmau să facă un drum până la o benzinărie din Tromsø și să o încarce în săptămâna dinainte de Crăciun.

Au calculat că le-ar ajunge 15% baterie pentru acest drum și au topit restul curentului din ea pe niște așa-zise test-drive-uri. Am mai zis asta, elfii și-au făcut rost de o jucărie nouă și au profitat la maxim de ea. Ce n-au calculat ei a fost efectul frigului asupra bateriilor. Un front de aer rece a scăzut drastic temperaturile și acesta e motivul pentru care n-am ajuns eu cu cadourile la timp.

Dar e stupid să dau vina pe frig iarna, așa că dau vina pe elfi.

Există o lege a termodinamicii care spune că frigul micșorează toate chestiile cu adevărat importante. 15% la baterie în condiții normale devin 9% la temperaturi cu mult minus. Insuficient pentru drumul până la Tromsø. Sania a trebuit încărcat la priză normală. Chestie care durează. Nu știu exact cât, pentru că elfii mă evită.

Dar stai chill, cadoul de Crăciun va ajunge la tine. Cândva. Dacă nu ajunge, e doar pentru că n-ai fost cuminte.