Cadouri PENTRU EA care sunt de fapt PENTRU TINE
Runda :08: de ierbosofii e despre cadourile date cu manta și despre curățenia care se face înainte de sărbători (în suflet, dar mai ales în baie)
Crăciunul e despre a fi mai bun, e despre a petrece timp cu familia, e despre tihnă și relaxare, e despre prioritizarea sufletescului înaintea trupescului, e despre feluri de mâncare cu scorțișoare, e despre rime forțate, e despre magie și e despre bucuriile mici ale decorării casei cu luminițe colorate și lumânărele parfumate.
Dar mai mult decât orice, e despre cadouri.
Crăciunul e un fel de finala campionatului mondial de oferit cadouri. Caz în care tu trebuie să fii Lionel Messi-ul cumpărăturilor festive. Ca un veritabil G.O.A.T. al darurilor, îți faci bine ție făcându-le bine celor din jur. Cum face și Messi când dă o pasă de gol și apoi primește Balonul de Aur.
Cele mai bune cadouri sunt cadourile bumerang, cele pe care le oferi cuiva și care se întorc la tine. Cel mai evident cadou care îți face bine ție atunci când îi este oferit ei e lenjeria intimă sexy.
Din câte am observat eu uitându-mă cu binoclul în apartamentele din blocul vecin, femeile nu poartă lenjerie intimă sexy când sunt singure acasă. Tind să prefere hanorace largi, halate urâte sau treninguri plicticoase.
Chiloții negri de dantelă cu ștrasuri și port-jartiere, sutienele push-up cu decupaj pe sfârcuri și ținutele de asistentă medicală sexy le poartă doar în prezența bărbatului special din viața lor, cu dedicație pentru el, fie că e ziua lui de naștere, fie că e o zi banală de marți, cum s-a întâmplat în cazul doamnei de la etajul cinci.
De aceea, dacă vrei să-ți faci singur un bine de Crăciun, oferă-i femeii speciale din viața ta un set senzual de lenjerie intimă. Roșu crăciunesc sau negru cărbune. Mai devreme sau mai târziu, vei ajunge să te bucuri și tu de cadoul respectiv. Lenjeria intimă e printre puținele cadouri cu două despachetări: mai întâi îl despachetează ea, apoi o despachetezi tu.
Asta e ceea ce economiștii numesc un win-win-win situation. Ea primește un cadou, tu primești o experiență de neuitat și eu vă privesc pe amândoi cu binoclul în timp ce vă bucurați de sărbători.
Continuarea textului (plus o gașcă de ierbosofii mici și mijlocii) e disponibilă doar pentru abonații premium. Poți să fii și tu unul dintre ei la un preț special de sărbători (cam 5 dolari pentru un an întreg de ierbosofii, valabil doar acum).