Expresia “Ești ceea ce mănânci” are un strat suplimentar de însemnătate pentru canibali.
Un strat suplimentar de senzații tari ai și atunci când un canibal îți face sex oral, presupun.
Din câte am observat eu, canibalii au trăit doar pe câteva insule tropicale îndepărtate. Bine, pentru ei nu erau îndepărtate; ei chiar acolo trăiau, pe ele. Sunt îndepărtate doar de locul din care scriu eu asta. Rar s-au întâlnit comunități de canibali în marile orașe. Antropofagia pare incompatibilă cu aglomerația urbană, unde oamenii se mănâncă între ei doar la figurat.
Complet contraintiuitiv, oamenii se mănâncă între ei pentru că nu se înghit.
Oricum, obiceiul a expirat. Ultimele rapoarte legate de canibalism au circulat în urmă cu mai bine de cincizeci de ani. Acum, descendenții acelor triburi refuză și să discute despre moștenirea lor culturală, ca și cum întreaga afacere le-a lăsat un gust amar în gură. Ceea ce-i paradoxal, deoarece carnea de om e mai degrabă dulceagă.
Pescuitul cu baterii de mașină funcționează bine pentru că multor pești le este greu să înoate împotriva curentului.
Apropo de baterii: în ultimii 20 de ani, omenirea a trecut de la “Ai un încărcător de Nokia?“ la “Ai un încărcător de Toyota?“.
Tratamentele homeopate veterinare ar avea o eficiență mult mai scăzută dacă ai reuși să le explici animalelor că totul se rezumă la efectul placebo.
Cum saluți la telefon un om cu care nu te-ai văzut niciodată și cu care nici nu o să te vezi vreodată? Cu un sincer și călduros “La revedere!“.
După ce mi-am aranjat dinții, mi-am spus că o să am grijă de ei ca de ochii din cap. Acum, după ce mi-am operat ochii din cap, habar n-am cum să am grijă de ei.
Am purtat ochelari vreo 15 ani. Acum, după ce m-am operat, e ciudat să umblu cu fața goală, fără ei. Pare că fac un fel de nudism facial.
Apropo de nudism, ce zice un canibal când vede o plajă de nudiști? Ia uite, bufet suedez? Am impresia că pentru un canibal nu este nici o diferență între o plajă de nudiști și un platou de crudități.
Am auzit că unii canibali nu se uită la filme porno, pentru că nu le place când mâncărurile se ating.
Premiile Cringe Awards
Premiile Cringe Awards, așa cum o spune și pleonasmul bilingv din nume, sunt niște premii pe care am decis să le acord eu, de la sine putere, celor mai jenante și aiurea și efectiv tâmpite interacțiuni umane de săptămâna trecută. Pentru că totul să fie cât mai stingher și greșit posibil, încep cu locul întâi. Astfel, se risipește rapid suspansul și rămâne doar jena.
Femeia care i-a spus medicului că nu s-a vaccinat de frică să nu rămână sterilă
Imaginația mă ajută, dar nu mă duce până la capăt, în fața tabloului complet, ca să văd clar, în detaliu, fața pe care a făcut-o doctorul când femeia de 80 de ani i-a spus că se teme că nu o să mai poată face copii din cauza vaccinului. O fi făcut o pauză dramatică doctorul, să dea de înțeles că înțelege perfect situația? O fi aprobat printr-un îhîm înfundat? O fi râs cu zgomot, făcând-o pe femeie să simtă super prost? O fi cerut explicații suplimentare, aflând că femeia de 80 de ani nu vrea, de fapt, să mai facă copii, dar vrea totuși să aibă posibilitatea să-i facă, în caz că se răzgândește? Habar n-am. Dar sunt sigur că schimbul de replici dintre femeia vaccinosceptică și medic i-a lăsat pe martori cu sufletul chircit, făcând-i să treacă prin genul acela de crispare pe care o ai doar atunci când îți auzi părinții vorbind despre cum încă fac sex unul cu altul. Folosind jucării.
Raed Arafat, spunând că bisericile sunt exceptate de la orice restricții, măsură pentru care “nu trebuie neapărat argumente științifice“
Doar săracul Raed Știe ce-a fost în sufletul lui în clipa în care a trebuit să recunoască eșecul științei în fața Bisericii. Sau poate e doar o proiecție de-a mea, pentru că eu știu sigur că mi s-ar fi strâns anusul într-o singularitate care ar fi înghițit planeta dacă aș fi fost omul de știință responsabil de gestionarea unei pandemii care ar fi spus așa o imensitate. Sau poate că omul a fost super sincer și poate că e mai important ce nu a spus decât ce a spus, iar păstrarea bisericilor deschise e o măsură pentru care nu trebuie argumente științifice, pentru că există deja argumente financiare. Oricum, pentru românul care l-a luat în brațe pe “nu mă vaccinez, să moară mama!“, argumentele științifice sunt inutile. Să se vină cu argumente emoționale.
Corpul meu e un templu, deci nici mie nu ar fi trebui să mi se aplice restricțiile. Adică: să poată intra în mine și cei fără certificat verde.
Oricine a trebuit să o asculte pe Greta Thunberg cântând
Greta Thunberg e o activistă de mediu din Suedia care s-a apucat să rezolve încălzirea globală făcând karaoke. Combate emisiile de carbon cu emisii de note muzicale. Mânată de cele mai bune intenții, gen salvarea planetei, Greta își îndeplinește misiunea cu eficiența unui deget mijlociu arătat unui asteroid care se îndreaptă spre Pământ. Să o ai pe Greta ca principal vector de imagine pentru mișcarea ecologică e ca și cum te-ai apăra de o invazie extraterestră cu o gașcă de meme în care îți bați joc de alieni.
Cascadoriile astea de imagine emană din toți porii un parfum pregnant de jenă concentrată. Să o asculți pe asta mică cântând e ca și cum ai fi surprins în mijlocul unui flashmob organizat de o singură persoană, care n-are destui prieteni să facă un flashmob cinstit. Asta la zece ani după ce toată lumea s-a lămurit că flashmob-urile sunt de căcat.
Unii oameni povestesc cu lux de amănunte. Eu povestesc cu lux de generalizări.
Cei care v-ați abonat la ierbosofiile mele veți primi joi, 28 octombrie, o jumătate de poveste. Cei care v-ați abonat pe bani o veți primi pe toată. Sper din tot sufletul să vă placă. Aș spera și numai dintr-o fracțiune de suflet, dar încă n-am descoperit cum se face asta.
🤣Hai că mi-ai descrețit fruntea! Aoleu, ce fel sună... 🤨 Încep să gândesc cu lux de generalizări??