Caut grup de crimă organizată pentru anul nou
Și cum stăteam eu așa și pretindeam că am văzut tot documentarul Recorder, nu doar părțile memabile din el, mi s-a stârnit o poftă incredibilă de a face parte dintr-un grup de crimă organizată.
E și perioada aia a anului.
Aia de final de an și final de puteri în care mă uit cu un ochi înspre înapoi, pentru a cuprinde cu privirea toate realizările lui 2025 - și trebuie să mă uit foarte atent, fiindcă realizările mele sunt ca scama aia creață care-ți apare uneori într-un colț al câmpului vizual și se mută de fiecare dată când încerci s-o fixezi cu privirea - și cu un ochi înainte, să văd cât mai clar obiectivele pe care aș vrea să le ating în noul an. Desigur, cu consimțământul lor.
Influențat de succesul enorm al doamnei Savonea, al cărei sistem juridic luat pe persoană fizică curăță interior-exterior toți marii evazioniști, și le mai dă și un polish cinstit pe deasupra, m-am gândit că aderarea la un grup infracțional ar fi un mod foarte bun de a mă dezvolta profesional. Am făcut destule cu comedia. Ar trebui să dau o șansă și altor domenii de activitate. Chiar și ilegale. Chiar n-am glumit când am făcut clipul ăla despre aplicația Șpagr.
Ce mă recomandă?
Lucrez într-un grup de comedianți de aproape 12 ani. Și în alt grup de comedianți de vreo zece. Sunt foarte bun în grupuri. Sunt un fel de Messi al muncii în echipă. Asta dacă echipa mai are alți 3-4 Messi cărora să le dau pase și care să facă cea mai mare parte din treabă. Inclusiv să stea în poartă, că nu-mi place în apărare.
De asemenea, pot fi foarte discret. Am scris texte, glume, replici și comedie pentru unii dintre cei mai cunoscuți comedianți ai țării. Nu spun care. Nici dacă intră Alex Nedea peste mine în baie. Atât vă spun: la un moment dat am scris niște glume pentru Smiley.
Ce mă motivează?
Afli doar dacă ai abonament pe bani (deci e destul de evident ce mă motivează).


