În urma renumărării tuturor prietenilor, a colegilor și a membrilor de familie cărora ar trebui să le cumpere cadouri cetățenii din țară și din diaspora, Autoritatea Festivă Permanentă a sugerat Curții Crăciunistice Române anularea primei zile de Crăciun.
După trei minute de dezbateri interne furioase, CCR a comunicat decizia finală printr-un mesaj de tip sms:
“Fie ca lumina sărbătorilor să vă aducă liniște și pace în case și suflete, dar numai din a doua zi de Crăciun, pentru că prima se anulează“
Motivarea Curții a venit doar un minut mai târziu, cu o viteză care sugerează că anularea Crăciunului ar fi fost pregătită cu mult timp înainte, ca un fel de plan B de pus în aplicare în eventualitatea negăsirii unor cadouri corespunzătoare.
Mai mult, surse apropiate bradului ne-au confirmat existența unor suspiciuni solide legate de sursa de finanțare a cadourilor cumpărate deja. Se pare că unele dintre cadouri ar fi fost comandate de Grinch, pe post de farsă.
Hotărârea a stârnit deja un val de reacții. Juriștii se leagă în special de formularea deciziei, în care “liniște” și “pace“ ar putea fi considerate sinonime. Aceștia ignoră faptul că ura poate mocni între membrii familiei chiar și în clipele de aparentă liniște.
Pragmaticii se întrebă însă dacă mamele lor vor permite mâncarea sarmalelor, a prăjiturilor, a cozonacilor și a piftiilor chiar dacă nu e oficial Crăciunul, deși în mod normal ar fi trebuit să fie.