Cei trei emagi de la răsărit
o poveste magică despre cei trei emagi care i-au livrat colete pruncului Iisus
În pâlpâirea lentă a unui foc de vreascuri ce abia reușea să îmblânzească frigul jignitor al deșertului, cei trei emagi își înșirau poveștile și povețele, căutând fiecare să-l întreacă pe celălalt în măiestria vorbei, în tâlcul isprăvii sau în poanta de final a anecdotei.
Sprijinit de cufărul cubic de culoarea limetei în care își transporta zilnic mărfurile, cel mai tânăr dintre ei își vărsa ofurile asupra celorlalți fără a-și pune mari speranțe într-un sfat salvator. Scopul lui principal era să-și elibereze sufletul de supărări, scoțându-le la aer. Pentru că unele lucruri e mai bine să le dai afară din tine, oricât de mult ar strâmba din nas ceilalți.
“Îmi rup cocoașa cărându-le pachetele și ei nici măcar nu se sinchisesc să mă privească în ochi când le preiau! De parcă shaormele alea au venit pe un covor magic! Parcă nici eu nu exist! Nici măcar un «bogdaproste» sau un «ia și tu un dinar» nu-s în stare să-mi spună! Nimic!”
Ceilalți doi emagi își arătară înțelegerea prin mișcări discrete ale capului.
“Eu chiar mă sinchisesc să le livrez rapid comenzile. Ei de ce nu se sinchisesc să se poarte frumos cu mine?” întrebă retoric tânărul emag.
Își răspunse singur, acesta fiind modul de operare al întrebărilor retorice.
“Pentru că s-au obișnuit cu binele. De-aia.”
“Într-adevăr,” interveni bătrânul. “Nu se mai sinchisește lumea cum se sinchisea odinioară. Noi ne sinchisim cât e ziua de lungă pentru că asta e menirea noastră de emagi, dar ei au uitat cum e. Și problema e alta: suma sinchiselilor e constantă. Dacă ei se sinchisesc mai puțin, alții trebuie să se sinchisească mai mult. Și ghici cine sunt acei «alții»? Noi suntem. Sinchisiții sorții.”
“Sinchiseală… seen chiseală… sin chi sea lă… Cuvântul nu mai înseamnă nimic pentru mine,” spuse al treilea, jucându-se absent cu chitanțierul prin nisip.
Tânărul emag ar fi vrut să-și continue discursul acid la adresa clienților nepăsători și ar fi putut să-l ducă mult și bine, el știind adresa exactă a multor clienți nepoliticoși, dar bătrânul îi făcu un semn să tacă și să se uite în sus.
Chiar atunci, pe bolta frigidă a nopții își făcea apariția un awb strălucitor, mai mare, mai luminos și mai plin de cifre decât orice alt awb văzut vreodată de ei.
“E un semn,” spuse tânărul.
“E o comandă, fraiere,” spuse cu vocea experienței bătrânul.
“E o povară prea mare pentru unul singur,” spuse celălalt. “E nevoie de toți trei pentru livrarea aceasta.”
“Să mergem,” spuse entuziasmat tânărul “și să dea Domnul trafic ușor și locuri de parcare aproape de adresă, să nu trebuiască să lăsăm cămilele pe avarii sau să blocăm mersul altor cămile.”
Atât de puternic le lumina awb-ul calea, încât nu avură trebuință de sistemele de navigare clasice. Lăsară hărțile, ocheanul și sextantul să ruleze în fundal și, după ce ridicară de la depozit coletele aferente marelui awb din cer, îl urmară fără abatere, în linie dreaptă, vreme două zile și două nopți. Asta chiar dacă promisiunea lor profesională era că livrau orice în decursul aceleiași zile.
Ajunseră într-un final la adresa indicată de awb și găsiră acolo, într-un fel de grajd, o adunătură bizară de ființe. Câteva capre, trei oi, două vaci, o mamă virgină, un tată virgin și el, un măgar și un prunc nou născut așezat într-o iesle preacurată. Asta îi puse în gardă, pentru că, de obicei, ieslele tind să nu fie prea curate. Dar văzând dispunerea fotogenică a celor prezenți în grajd, se relaxară de îndată, înțelegând că se află în prezența supranaturalului.
Bătrânul emag fu primul care le vorbi proaspeților părinți. De obicei, nu e nimic proaspăt la o femeie care tocmai a născut, nașterea fiind un proces fizic extrem de solicitant, dar femeia din grajd efectiv radia. Inclusiv pantalonii albi pe care îi purta sugerau prospețime. Bărbatul radia și el, dar mai mult de confuzie sau nervi, era greu să-ți dai seama.
“Suntem cei trei emagi de la răsărit și am venit să-i aducem colete noului împărat.”
“Mulțumim frumos, dar nu trebuia,” spuse grațios mama micuțului.
“O putere dincolo de înțelegerea noastră ne-a îndemnat să facem asta. Vă rugăm să primiți coletele noastre. Zero ramburs.”
“Mulțumim frumos,” repetă tânăra mămică.
“Bun,” continuă bătrânul. “O să am nevoie de un PIN ca să pot procesa comanda.”
Continuarea poveștii și explicația privind originea ei sunt disponibile doar acelor magi care mi-au făcut cadouri și s-au abonat pe bani la ierbosofiile mele. Poți fi și tu unul dintre ei, la un preț special de sărbători.