Cluj: orașul de cinci pubele

#clujulpute

De fiecare dată când citesc un articol care susține că Clujul se află într-un top cinci al orașelor europene care fac ceva bine, am o reacție spontană și incontrolabilă de “Nici vorbă!”. Asta pentru că am fost în mai mult de cinci orașe europene și am mirosit diferența.

Zilele trecute, am fost la Milano. Coborând din avion, mirosul care m-a cuprins nu a fost unul fetid, de gunoi fermentat care se lipește de tine ca o rudă profitoare după ce ai câștigat premiul cel mare la păcănele. Mirosea normal, a asfalt încins și uscăciune estivală care tânjește după un Aperol Spritz.

Când am aterizat în Cluj, în schimb, o zeamă de tomberon fantomatică m-a așteptat plutind pe pistă, s-a băgat în fața mea la controlul pașapoartelor și apoi s-a dus direct spre centru, să împută și zonele cu 3.000 de euro metrul pătrat, luând exact taxi-ul în care mă pregăteam să intru eu.

Prin iunie, am fost la Roma. Am plecat din Cluj la vreo două-trei zile după ce Boc a lansat clipul ăla în care își ascute coasa și își tunde iarba din curte, ca să arate că e om gospodar.

E stupid, m-am gândit eu. E populism ieftin. Doar pentru că tunzi gazonul nu înseamnă că ești bun la condus un oraș. Nu înseamnă nimic, decât că știi să tunzi gazonul. Lasă dracului curtea aia și du-te să termini strada Universității, care e un crater prăfos în care poți să-ți rupi chiar și optimismul într-un viitor mai bun, dacă nu ești atent.

De curiozitate, am căutat pe Google imagini cu primarul Romei, Roberto Gualtieri, să văd dacă are și el poze cu ce roșii i-au mai crescut în curte. N-avea. Nici pe Facebook n-avea poze cu el plantând câte un copac. Dar avea poze cu alți oameni muncind. Pentru că asta face un primar. Dirijează munca multora înspre beneficiul tuturor. Nu se preface că sapă o groapă doar ca să aibă ce posta pe rețele.

Dacă privești jobul așa, Boc nu e primar. Boc e instagrameriță.

Parcurile din Londa au băncuțe sponsorizate de cetățeni, au veverițe, papagali, alergători, câini, pomi, bălți, chioșcuri și poteci pitorești pe care să-ți întinzi pașii până ți se termină bateria din pedometru. Parcul din Cluj e indisponibil vreo două săptămâni pe an din cauza unui eveniment privat care s-a născut (și) din bani publici.

În Londa poți să faci un tur ghidat într-un autobuz etajat. Poți afla istoria fiecărei clădiri magnifice pe lângă care treci. În Cluj, un tur similar te-ar anunța că treci pe lângă blocul construit prin interpuși de șeful consiliului județean sau că treci peste un podeț lung de cinci metri care s-a construit în patru ani și a costat cât tunelul săpat pe sub Canalul Mânecii.

Cluj Napoca nu are ce căuta într-un top cinci al orașelor europene. Decât dacă s-ar face un top al risipei, un top al oportunităților ratate sau un top al distanței dintre PR și realitate.

Clujul abia are loc într-un top cinci al orașelor transilvănene. Oradea e mai verde, mai aerisită, mai curată și mai transparentă. Sighișoara are un centru șarmant. Alba-Iulia are cetate. Brașov are forme atrăgătoare. Timișoara are bărci pe Bega.

Îmi permit să critic Clujul pentru că sunt parte din Cluj, deci parțial mă critic pe mine. Dar și pentru că țin la el. Îmi place pentru că e mic și pot să-l plimb. Îmi place că e gol vara (mai puțin în prima săptămână de august). Îmi place pentru că s-a purtat frumos cu mine de-a lungul anilor.

Zilele astea, Clujul e un oraș de cinci pubele. Pute de-ți mută viza de flotant. Pute de-ți vine să agăți odorizantele de mașină direct de semafoare. Pute de-ți ustură ochii minții. Pute online, de simte toată țara parfumul de Paco Garbage. Pute ca-n Sephora iadului. Pute bio, fără arome artificiale.

Pute, sper eu cu naivitate, a schimbare. A oraș de cinci pubele în care gunoaiele se sortează corect. Fără resturi menajere în pubela de reciclabile și fără incompetenți în posturi de conducere.