Cu pixul pe hârtie am scos o ierbosofie

de fapt, am scos mai multe, după cum se poate vedea

Am descoperit recent noțiunea de droodle și am vrut să încerc și eu genul acesta de glumiță vizuală bazată pe un desen super simplist însoțit de o explicație ridicolă și din foamea asta creativă a rezultat “pizza cu pepperon”. Pentru că e unul singur, te-ai prins?

Mergea la fel de bine și o explicație de genul “gogoașă cu glazură din care nu am mușcat încă pentru că sunt la dietă dar e foarte probabil să mușc în curând pentru că sunt un om slab“, dar mi s-a părut prea lungă.

Începutul, recunosc, a fost unul modest. Primul desen a fost, așa cum sunt majoritatea lucrurilor în ziua de azi, despre bani.

Desenul portofelului care se bagă în priză ca să se încarce a ieșit destul de bine pentru cineva care plătește peste tot cu telefonul.

După asta, am deraiat ușor în zona jocurilor de cuvinte.

Punctele alea de pe pagina din stânga sunt de la scanner, pe care l-am pătat la un moment dat și așa l-am lăsat.

Da, am scanat un carnețel. Da, am încercat să pozez desenele, dar fiecare ieșea într-o altă nuanță de alb din cauza luminii variabile, desenele fiind făcute în părți diferite ale zilei, și nu mi-a plăcut cum arătau.

Pana de inspirație, care în cazul meu e un pix cu tuș negru, mi-a adus niște inspirație de-aia bună, de făcut glume pentru tocilari. Tot cu jocuri de cuvinte, din păcate, dar nu bazat în totalitate pe jocul de cuvinte.

Mândria lucrului bine desenat, exact ca anestezia locală, trece repede. Și cum stăteam așa cu pixul deasupra unei pagini goale, mi-am adus aminte de chestiile pe care le desenam în caiete la școală. De unde și ideea asta revoluționară:

A doua zi, cu mintea odihnită și mâna antrenată, am produs această minune:

Mi-am semnat desenele pentru că așa se face cu toate marile opere de artă. Și am pus două-trei desene după paywall, să le vadă doar plătitorii, pentru că așa se face cu marile opere de artă.