Când am auzit că târgul de Crăciun din Cluj e organizat de Untold mi-am imaginat ceva total diferit de tot ceea ce am avut parte în anii trecuți.
În primul rând, mă așteptam ca un târg organizat de Untold să fie îngrădit cu garduri și să permită accesul doar pe bază de abonament. Eventual cu posibilitatea de a-ți lua bilete în regim Early Santa.
Pe scurt: să fie un târg care încurcă traficul măcar două săptămâni.
Mă așteptam să aibă în poartă jandarmi care să te verifice în poșetă ca nu cumva să-ți aduci tu vin fiert de acasă. Poate chiar și un câine bine instruit care să te miroasă de petarde și pocnitori.
Untoldul de Crăciun ar fi putut să aibă o zonă V.I.P. în care Crăciunul vine mai devreme. O zonă în care bufetul are sarmale în foi de aur rulate de tipul ăla cu hamburgeri ridicol de scumpi. O zonă în care să-ți freci coatele cu fiica Andreei Esca, Bromania, Fuego și spiridușii lui Moș Crăciun, majoritatea dintre ei fiind producătorii executivi ai nopții de Crăciun.
Roata aia mare ar fi trebuit colorată în roșu și negru ca să arate ca o ruletă imensă, powered by Vlad Casino. Și în loc de reni, sania lui Moș Crăciun să fie trasă de doișpe țapi, ca parte a unei activări supermișto făcute de berea Kozel.
Ar fi existat cel puțin o scenă de minimal, unde ar fi rulat în bucle de câte trei ore doar partea de refren de la “Domn, domn, să-nălțăm”, plină de bași și vibrații grele.
La Untoldul de Crăciun, Ștefan Hrușcă ar fi mixat colinde până la șapte dimineața. Se știe că omul e foarte bun la asta, el reușind să mixeze cu succes pletele cu chelia de atâția ani încoace.
Dar n-am avut parte de nimic din toate astea. Doar de un târg normal cu prețuri foarte “Cluj”.
Actualul târg de Crăciun seamănă cu festivalul Untold doar prin faptul că e plin de copii mici tripați pe energizante, care bagă la greu kürtőskalács și apoi scrâșnesc din dinți și dansează de frig la coadă la carusel.
Intră și tu în zona V.I.P. a acestui newsletter la un preț de sărbătoare.
Dar poate că e mai bine așa, că dacă târgul de Crăciun ar fi fost organizat de Electric Castle, ar fi fost amplasat undeva la 30 de kilometri în afara orașului și ar fi avut ca atracție principală un moș care a fost relevant în urmă cu mulți ani. Moș Gerilă, cel mai probabil.
un târg UNTOLD fără andi moisescu DJ sub coada lui Mathias Rex, nu e pentru mine. I'm sorry, am și eu limitele mele.
Un targ in care colindele sa le cante Gheboasa, da.