Zilele trecute, în timp ce jumătate de internet îi explica unui profesor de drept că la umbră e mai răcoare decât în plin soare, iar cealaltă jumătate de internet făcea glume despre artiștii care și-au anunțat nevenirea la Electric Castle după ce mulți festivaleri își dăduseră deja prima boabă, părintele Calistrat a executat echivalentul adult al lui “mami, uite ce prostie știu eu să fac!” și a declarat că 10% din banii câștigați la nuntă trebuie dați bisericii.
Evident, după cum era de așteptat într-o țară covârșitor ortodoxă, toate reacțiile emise la cald s-au încadrat fără abatere în registrul “crucea mă-tii”. Eu, beneficiind de un sistem performant de aer condiționat, un surplus de zen și oleacă de timp liber, m-am rugat Domnului să-mi dea înțelepciunea să diger la rece cerința omului.
Așa am ajuns la concluzia că Gandalful Grădinii Maicii Domnului are perfectă dreptate. În calitatea lui de chelner al credinței, e firesc să-și dorească un 10% comision atunci când îți livrează mântuiala la farfurie, chiflă sau lipie.
E foarte greu să fii bugetar cu salariul asigurat și să câștigi încă o căciulă de bani pe deasupra din ciubucuri nefiscalizabile. Pentru unul ca el orice bacșiș, oricât de mic, poate să facă diferența între un G Classe și un G Classe cu încălzire în volan.
Acest Iancu Guda al sutanei a oferit un sfat financiar solid, dar insuficient. Păcatul lui principal, dacă e să ignorăm lăcomia aparentă a sugestiei sale, e că nu a precizat ce trebuie făcut cu restul de 90% din banii de la nuntă.
Aici intervin eu în calitatea mea de economist nepracticant ca să explic pe larg ce se întâmplă cu finanțele tânărului cuplu imediat după nuntă.
Cheltuieli post-nuntă
Primul lucru pe care-l faci după ce ai făcut dragoste pe maldărul de cash primit cadou în seara magică a nunții e să pui deoparte sumele cu care să plătești furnizorii de servicii. Meniurile, sala, trupa, porumbeii, artificiile, fântâna de smântână pentru sarmale, candy bar-ul și ansamblul folcloric. Toate astea se plătesc de obicei după nuntă și ajung să-ți taie cam un sfert din suma strânsă.
Cei 10% destinați bisericii ar trebui calculați din suma netă, rămasă după plata furnizorilor. Așa mi s-ar părea corect mie. Probabil și părintelui. În fine.
Să zicem că Dumnezeu și-a luat partea și ai rămas cu 90%.
Din câștigul net, 25% se duce lejer pe luna de miere. Posibil să se ducă mai mulți, dacă luna de miere se întinde pe mai mult de o săptămână.
Ai mai rămas cu 65% din total.
Nunțile nu se desfășoară într-un vid. Ele fac parte dintr-un angrenaj social complex de reglare a obligațiilor și datoriilor. Oamenii care au venit la nunta ta se așteaptă să mergi și tu la a lor. Sau a copiilor lor. Sau a copiilor copiilor lor. Statistic vorbind, jumătate din banii adunați la nuntă se vor întoarce la cei care ți i-au oferit.
Circuitul banilor între nunți nu suportă abateri de la traseu.
În acest moment al calculului, ai rămas cu doar 15% din totalul banilor pe care ai făcut dragoste în noaptea nunții (asta dacă nu ați fost prea obosiți sau nu a trebuit să treceți direct la împărțitul lor către furnizorii de distracții).
Din cele 15 procente rămase, 14,99 o să se ducă pe mobilă, electrocasnice și alte mărunțișuri de care ai nevoie pentru a porni corect în viața de om căsătorit: air fryer pe care-l folosiți zilnic timp de o lună și apoi nu-l mai folosiți veci, treninguri asortate pentru când faceți jogging împreună, PlayStation pentru el, robot de bucătărie pentru ea, televizor pe care să nu găsiți niciodată un serial care să vă placă la amândoi, farfurii plate, farfurii adânci, farfurii care nu-s nici plate, nici adânci, și habar n-aveți ce ați putea servi în ele, dar arată bine și sunt parte dintr-un set și a trebuit să le cumpărați. Și așa mai departe.
La final, după ce trageți linie, observați că ați rămas cu 0.01% din banii strânși la nuntă. Aceștia sunt bani cu care puteți face orice, așa că vă gândiți să-i investiți.
De regulă, bărbatul sugerează ceva riscant, cum ar fi criptomonedele. Aceeași regulă spune că femeia ar merge pe ceva mai stabil, cum ar fi imobiliarele. Amândoi țin cu dinții de ideea lor, chiar dacă banii n-ajung nici pentru un bilet early bird la următorul festival la care n-o să vină trupele anunțate pe afiș.
Și aici încep disputele, cum e normal să se întâmple în orice relație sănătoasă și matură care și-a împlinit destinul.
Chiar și un club de lectură poate avea o zonă V.I.P.
Dacă ți-au rămas bani de la nuntă și nu știi ce să faci cu ei, îți propun să-i investești în scopul propriului amuzament și să-ți faci un abonament premium la ierbosofiile mele.
De banii ăștia primești articole, glume și texte suplimentare, cum ar fi povestea asta pe care am link-uit-o mai jos, o proză scurtă despre cum au inventat dacii încălzirea în pardoseală, scrisă săptămâna trecută:
Ca de obicei, scurt și la subiect 😀👌. Mulțumesc și tine-o tot asa !
Cică "La final, după ce trageți linie....", nu-i corect, corect este: "La final, după ce ați tras câte o linie..."