Evoluția tradițiilor funerare
o interogație filozofică despre motivele pentru care facem lucrurile pe care le facem atunci când moare cineva (sau ceva)
Dacă aș avea răbdarea, inteligența și cheful de muncă pe care le-a avut Charles Darwin în perioada în care a dovedit evoluția speciilor, aș scrie și eu o carte la fel de importantă pentru umanitate, dar puțin mai accesibilă omului de rând, despre Originea Tradițiilor.
Există o evoluție evidentă ce se poate intui în tradițiile actuale și există un scop adaptativ al lor și mi-ar plăcea să arăt în mod științific că motivul pentru care se face pomană după înmormântare are de-a face cu hormonii fericirii secretați în timp ce mănânci, hormoni care pot contribui decisiv în procesul de doliu, ameliorându-l.
Deocamdată, nu am nici timpul, nici resursele necesare să desfășor experimentele care să-mi confirme ipoteza. Pomana e - și aici engleza e un mediu mai potrivit de a livra mesajul - the ultimate comfort food. Așa cum o cutie de înghețată te ajută să treci peste despărțirea de iubită, o pulpă de pui cu piure și salată de varză te poate ajuta să te împaci cu moartea bunicii. Eventual, în combinație cu două păhăruțe de pălincă.