Făcătorul de pace
Peacemaker, care-i un fel de variantă și mai suveranistă a Căpitanului America, are o replică superbă și definitorie la începutul arcului său narativ. Tipul zice că vrea pace și că nu contează câți oameni trebuie să omoare pentru a-și atinge scopul.
Și mi se pare că exact așa e Trump. Pentru că pare dispus să se războiască cu întreaga lume pentru a primi și el un “Bravo, bă, băiatule!“ de la tac-su. Pardon, pentru a primi un Nobel de la norvegieni.
Da, toate astea ar fi putut evitate dacă tac-su lui Trump îi spunea măcar o dată că e mândru de el. Un pic de validare să fi primit oranjutanul în copilărie și nu și-ar mai fi creat o ficțiune atât de puternică ca mecanism de adaptare.
E de-a dreptul trist și înfricoșător și enervant să mă uit la el cum se gaslightuiește zilnic pentru a se convinge că e bun, că e deștept, că e vrednic, că merită iubire. Problema apare atunci când vezi că acest băiețel bătrân e dispus să dea foc la lume pentru a simți o fărâmă din căldura ce i-a fost refuzată de părinți.
Pentru că nu somnul rațiunii naște monștri, ci abuzul părintesc. Vidul de afecțiune rămas în Trump nu se umple nici cu un birou oval aurit, nici cu miliarde de profit, nici cu petrol șutit, nici cu Groenlanda. Iar când pe rana emoțională se presară și niște senilitate pură, rezultatul e destul de alarmant pentru a ține în tensiune țări întregi.
Dar poate că legătura nu e chiar atât de directă. Corelația nu e cauzalitate. Poate că exemplul dat de mine poate fi doar o altă instanță a efectului fluture. Poate am suprasimplificat o chestiune extraordinar de complexă.
Poate că m-am gândit la tatăl lui Trump pentru că deja am invocat-o destul pe mă-sa. Poate că am rămas pe modul “model de parenting“ de când am filmat pentru Epic Show niște replici clasice de părinte, pe care le-am adaptat vremii și sensibilităților actuale. Adică am încercat să le detoxifiez.
Tiktok failed to load.Enable 3rd party cookies or use another browser
N-am concluzie, pentru că e foarte greu să dai un sens nonsensului în care trăim.
Pasajul despre vidul de afectiune care alimenteaza actiunile politice mi se pare extrem de relevant. Oare cum putem proteja mai bine sistemele democratice de aceste vulnerabilitati psihologice? Felicitari pentru analiza.
Bine punctat.🙂.