Fițe low-cost

Așa cum nasul câinilor a evoluat pentru a detecta căldura sau locul în care a fost ascunsă mingea de tenis, nasul meu a evoluat pentru a detecta contradicțiile. Sunt extrem de sensibil la ele (ca o femeie la comparațiile cu mă-sa).

Pentru mine, particulele subatomice din care e clădită realitatea sunt mezonul, bosonul, electronul, gluonul și, cel mai important dintre toate, oximoronul.

Sunt ca un dispozitiv cu laser care măsoară la micron distanța dintre aparență și esență. Un turnesol al ipocriziei. Un organ de constatare a contradicției. Un om destul de normal, zic eu, dar cu destul timp liber să se gândească mai profund la chestiile care, vorba aia, se cuvin a fi gândite.

De acolo și titlul textului de azi. Fițele low-cost sunt ceva ce am mai pomenit pe aici (sau pe Facebook, nu mai țin minte) când am zis că îmi place să-mi iau sushi (deci fiță) din Auchan (deci low-cost).

Mi-am reamintit de fițele mele ieftine cu ocazia unei vizite într-un târg de vechituri (deci low-cost) din Bologna (deci fiță).

A treia fiță low-cost, cea care a făcut totul să aibă o relevanță statistică demnă de un text întreg de dat abonaților, am dezvoltat-o săptămâna trecută, după ce m-am întors din Barcelona.

În Spania și Italia, am văzut eu, oamenii se trezesc dimineața și se duc la bărulețul de cartier să bea o cafea mică, să mănânce un dulce la fel de mic și să schimbe o vorbă cu tovarășii. Dacă tovarășii întârzie sau cafeaua se bea solo, oamenii răsfoiesc ziarul.

În 2024! Ziar! De hârtie! De la care te mânjești pe degete când îl scrollezi! Și pe care citești azi informații scrise ieri! Sau săptămâna trecută! O nebunie absolută!

După ce am gândit-o așa cum se cuvine, treaba asta mi-a s-a părut super fiță. Cititul de ziare în era digitală e ca ascultatul muzicii la vinil, conține o doză elegantă de snobism.

Oricum, dacă ai timp să stai dimineața la cafea și să te întinzi la lectură, e clar că o duci bine și că orice topping adăugat pe rutina ta matinală se poate considera fiță.

Dar să revenim la ideea de ziar.

Efortul de a pune pe hârtie fizică informația o face mai relevantă, cumva. Îi dă valoare, chiar dacă e fake news. O dezinformare scrisă, tipărită și distribuită are greutate mai mare decât una lansată pur și simplu pe rețele, gratis, cu un singur click.

O părere elaborată într-un “periodico” e net superioară unei postări pe Facebook, pentru că locuiește într-un cartier mai select, puțin mai scump. Nu mult mai scump, că de aici vine partea low-cost a fiței, dar mai scump decât gratis.

La noi în țară nu prea sunt cafenele de cartier în care să bei un espresso la un euro treizeci și să frunzărești un ziar care ți-e pus la dispoziție de patronat. Deci trebuie să decartezi vreo zece lei pentru ziar și să-l citești acasă. Eu așa am făcut.

Mi-am luat o Dilema și a doua zi, dis de dimineață, mi-am pus pe mine un halat, chiar dacă afară erau 28 de grade, și am citit ziarul, exact așa cum am văzut eu că făcea prințul Charles într-un serial de pe Netflix. Am ales un ziar mai elitist, recunosc, dar mișcarea ar fi fost la fel de fiță și dacă citeam Formula AS.

Fiță satisfăcută cu succes și pusă în lista chestiilor pe care ar trebui să le fac mai des.

Poți să citești ziarul oriunde altundeva, pe o bancă, în parc, sau în tren. Mi se pare la fel de fiță gestul, în condițiile în care ai putea citi aceleași informații gratis, pe telefon.

Sau poate că Zâna Nostalgiei mi-a presărat praf de amintiri peste frunte, de mi se pare mișto să resuscitez un obicei din alte vremuri. Poate că e așa cum scrie pe Dilema, poate că sînt vechi, domnule.

Apropo, tu ce fițe ai și cât costă ele?

---