Florența, orașul foamei

Am făcut o singură poză în cele câteva ore petrecute în Florența. Sincer, aș fi putut și fără ea, căci nu e nevoie de un efort deosebit al memoriei să ții minte că vinul de tip Chianti e foarte bun, dar m-au entuziasmat paharele de vin roșu așa cum te entuziasmează toate chestiile din care mai vrei chiar în timp ce le ai.

Orașul e de-o splendoare descurajantă, dar asta nu e singura chestie care m-a îndepărtat de el. Mă refer la partea spirituală, desigur. Din punct de vedere fizic, m-a îndepărtat de el o Săgeată Roșie care a prins chiar și 250 km/h pe alocuri. Până să ajungă nașul din vagonul vecin în al nostru, eram deja în Bologna.

Florența e aglomerată. Turiștii se depun pe ea ca grăsimea pe corp, în toate locurile care merită afișate străinilor însetați de frumos. N-ai loc nici să-ți dai o palmă peste frunte, uimit de câte guri cască încap într-un metru pătrat de minune urbanistică.