Interviu de angajare: al cincilea călăreț al Apocalipsei
poveste de groază
Clădirea e surprinzător de office pentru domeniul ei de activitate. Oțel lucios și sticlă lucioasă și piatră lucioasă. Patru etaje, cu parterul cinci. Bogăție lucie pe toate nivelele.
Cerberul de la intrare întâmpină candidații cu cel mai profesionist și protocolar “dumneavoastră?”. Pură formalitate. Știe pentru ce sunt acolo. Cunoaște scopul și durata vizitei. Îi abordează mai mult ca să-i scoată din gândurile lor. Să-i distragă. Apoi îi trimite în direcția liftului, avertizându-i să nu apese butonul care îi duce jos, în Iad, ci sus, la Resurse Umane.
Candidații știu cum funcționează un lift. Majoritatea au mai lucrat în corporații multinaționale și cunosc legătura directă dintre Hell și HR. Îi mulțumesc frumos cerberului pentru ajutor. Pură formalitate și din partea lor. Ăsta-i domeniul. Ăsta-i comportamentul.
Multitaskingul e un mit. Cerberul știe asta. Se știu multe în zona corporate. Cu un cap păzește intrarea, cu unul monitorizează liftul și scările, cu al treilea se uită la un meci de fotbal din divizia secundă. Privitul meciurilor e obligație de serviciu. Liga a doua de fotbal e un instrument de tortură multipolară inventat de șeful lui. Chinuitor și pentru jucători, și pentru spectatori.
E prima data când în sala de conferințe se conferențiază ceva. Structura ierarhică orizontală adoptată de companie în ultimii ani a făcut ca cei patru călăreți ai apocalipsei să călărească birouri la etaje diferite. Departamente diferite. Atribuții diferite. Fiecare cu molima mă-sii, cum le mai place uneori să spună.
Atmosfera e încordată, apăsătoare și ușor toxică din cauza Ciumei. De când cu fragmentarea obiectivului principal al firmei în target-uri mai mici, fluxul de lucru s-a gripat. Există o suprapunere neplăcută a ariilor de acoperire profesională. Cei patru se întâlnesc doar când au ceva de împărțit între ei. Și niște suferință de înmulțit între oameni. Se știe că fuziunile fac cel mai mult rău celor mici.
Ciuma e cea care se ocupă de proiectele pandemice, dar și Moartea trebuie să aibă un input în cadrul lor. Conflictele armate sunt responsabilitatea Războiului, dar acolo Moartea trebuie să plănuiască implementarea, asta în timp ce Foamea își atinge targetul fără să facă mai nimic. Haos apocaliptic cu o fundiță de feedback deasupra. Moartea celor o mie de mailuri.
Proastă decizie a conducerii de a-și separa operațiunea în proiecte diferite. Aproape la fel de proastă ca cea de a angaja un al cincilea călăreț.
Ce s-a întâmplat cu cultura organizațională, cu respectarea unui anumit statut în ceea ce privește sfârșitul zilelor? Nu era sfântă apocalipsa în patru timpi? Chiar era nevoie ca firma să se îndepărteze atât de drastic de tradiția ei milenară? Nu se mai putea aștepta puțin? E destul de evident că omenirea nu mai are mult. Călăreții sunt atât de aproape de un succes epocal. Chiar trebuia extinsă echipa managerială? Și cine are curajul să trimită comunicatul de presă care să anunțe că cei patru călăreți ai apocalipsei sunt acum cinci?
Toate aceste întrebări poartă un răspuns implicit în tonul pe care sunt puse. Pentru că se știu multe în zona corporate. Inclusiv toate felurile mai eficiente de a face lucrurile.
- O fi de la inflație.
O ipoteză cretină pe care o lansează Războiul.
Războiul e cel mai prost dintre călăreți, de unde și întrebarea.
- Nu e de la inflație, prostule, îi răspunde Moartea. Adică e, dar nu așa cum îți închipui tu. E de la morții mamii lor de investitori, care vor să prelungească apocalipsa, să stoarcă din ea și mai mult profit. Despre asta e vorba. Despre profit, procente, dividende. Din cauza lor sunt banii ochii Șefului. Ce-o să facă ei cu banii după apocalipsă, habar n-am. Ca să fiu complet sinceră, habar n-am ce fac cu ei nici acum.
- E simplu, intervine Războiul care o fi el stupid, dar știe cum stau lucrurile. Oamenii cu bani știu să facă un singur lucru: și mai mulți bani.
- De-a dreptul sisific.
Moartea are cea mai vastă experiență în firmă și mai are și un obicei prost de a arunca în discuție trimiteri deloc subtile către diversele ei reușite anterioare. Ciuma e plictisită de Moarte și intervine palid în discuție pentru a pune degetul pe rană.
- De fapt, motivația Șefului e și mai bolnavă. Pur și simplu, vrea să pară mai important în fața investitorilor și a Celui de Sus. Una e să ai patru locotenenți și alta e să ai cinci. Atât. Angajează încă un călăreț și brusc îi crește cu douăzeci la sută importanța. Asta-i buba.
- Și inflația e douăzeci la sută.
- Război, taci!
- Doar ziceam.
- Următorul, ghiorăie plictisită Foamea.
Pe ușă intră lent un candidat cu aspect înfricoșător. Îi măsoară pe călăreți de sus până jos cu o privire rece și se așază plin de încredere la masa lor. E primul candidat care pare la locul lui în capul mesei.
- Presupun că știți cine sunt, declară sec nou-venitul.
- Mă tem că nu, recunoaște Moartea, cuprinsă brusc de un fior nemaisimțit.
- Exact.
- Exact ce?
- Exact, te temi.
- Adică?
- Adică eu sunt Frica.
Aici trebuie să intervin și să spun că am o veste bună și una rea. Vestea rea e că restul poveștii e disponibil doar celor cu abonament premium, deci pe bani. Vestea bună e că l-am lăsat la jumătate de preț.