Mai nou, am un nivel ridicat de montaniard
o rundă răcoritoare de ierbosofii proaspăt scobite din buricul minții
M-am uitat cu soția la The Society of Snow, filmul de pe Netflix despre uruguayenii prăbușiți cu avionul care au trebuit să-și mănânce prietenii morți ca să supraviețuiască.
I-am spus soției că filmul m-a făcut să mă gândesc la limitele corpului și, mai mult de atât, la limitele spiritului uman, la ce înseamnă să fii om și la sensul existenței, că m-a făcut să meditez la moștenirea pe care vreau s-o las lumii și la felul în care vreau să profit de timpul prezent.
Ea mi-a zis că filmul i-a făcut poftă de sarmale.
Apropo de moarte: dacă locului în care ești îngropat i se spune “loc de veci“, locului în care, ăăă, locuiești ar trebui să i se spună “loc de deocamdată“. În documentele oficiale asta ar trebui să scrie, în loc de “domiciliu“.
Teorie matematică: dacă pe un deal sau munte există niște pietre, numărul oamenilor care o să vrea să se urce pe ele să vadă ce-i acolo, și eventual să facă și o poză, tinde spre “toți”. Excepție fac jucătorii de rugby uruguayeni căzuți cu avionul în munții din Chile.
Am fost recent într-o drumeție organizată de Clubul Montan Transilvania și a fost pe cât de frig, pe atât de frumos. Și a fost ridicol de frig. Recomand.
Cel mai distractiv mod de a urmări cariera unui fotbalist e abia după ce se retrage din jucat, când începe să fie din ce în ce mai rotund și mai umflat, exact ca mingea care i-a fost obiect al muncii în timpul carierei.
Faza asta mi se pare de un poetic atât de sublim încât aș vrea să-l văd și-n alte domenii. Aș vrea să văd un tenismen care se lasă de tenis și se face rachetă. Un dealer de droguri care se lasă de trafic și devine praf. Un gropar care nu mai sapă groapa altuia și ajunge mort. Un actor care se lasă de teatru și se transformă într-o scândură.
Mă rog, nu toate exemplele sunt la fel de bune, dar se înțelege ideea. O idee care, în cazul meu, ar dicta ca eu să mă las de scris comedie pentru a deveni o glumă.
Am văzut un tip care avea tatuat pe gât cuvântul “blessed”. Adică “binecuvântat”. Partea ciudată e că tipul venise la mine pe stradă să desfunde un canal, deci probabil era binecuvântat altundeva, în dragoste sau în sănătate, că în carieră nu prea cred.
Sau poate că tipul o arde pe pozitivism și e genul de om care reușește să se bucure de orice căcat.
Am vorbit despre filme românești, dar și despre altele, în podcastul Am o stare.
A fost foarte distractiv, în sensul că am mers la el cu o stare și am ieșit cu una mai bună. Deci podcastul ar putea să se numească Am mai multe stări. Dar, no. Atât s-a putut.
PS: Nu știu de ce a pus Bacea coverul ăsta care insultă roacherii. Mie-mi plac roacherii. Am chiar și prieteni roacheri. Și uneori ascult Metallica, care e trupă de roacheri, cred.
Tot legat de munți: e ciudat că există denumirea de “vârfuri muntoase“, de parcă ar putea exista și altele, gen vârfuri deluroase, câmpoase sau podișoase.
Trist! Suntem în 2024 și încă nu s-a inventat o mașină de spălat haine politically correct, care să nu facă diferențe între colorate și albituri.