Moment de românitate

reluare

Acest text are aproape un an de zile și a fost disponibil până acum doar abonaților plătitori. Dar azi e o zi specială și simt nevoia să fac cinste, așa că îl redistribui tuturor. La mulți ani, România! La mulți ani, ProTV!

---

Mă uit în jur și tind să cred că am murit în somn. Decorul e prea bizar să facă parte din acest plan existențial. Sigur m-am sufocat cu monoxid de carbon sau vreun alt gaz “de necaz” scăpat din caloriferul pe care l-am oprit pentru că era mult prea cald în camera de hotel.

Și știu că nu așa funcționează caloriferele, dar cred că tocmai de aia am murit; pentru că nu a funcționat corect.

Țin minte tot ce am făcut azi, dar mi se pare halucinant că am ajuns aici. Pentru că tot ce văd aici pare rezultatul unei halucinații.

Să recapitulez: m-am trezit cu gura uscată și am coborât repede la micul dejun. E prima dată când dorm cu geamul deschis în decembrie, când afară își fac de cap minusurile. Cum poate să fie profitabil să menții în hotel căldura asta ridicolă? Oamenii ăștia efectiv dau foc banilor.

Nu doar gura mi-e uscată, ci întreg corpul.

Sala de mese pare reconvertită profesional dintr-o sală de bal, cu tavan înalt, pereți vopsiți într-un verde nobil, cu candelabre complexe și șemineu sculptat dintr-o marmură gri cu vinișoare negre, cu perdele boltite prinse în niște cârlige agresive și cu un aer apăsător de “tu știi cine am fost eu?”.

Lângă bufet, la singura masă rotundă din încăpere, o gașcă de ursuleți de pluș ia micul dejun. Fiecare urs are câte ceva în farfurie. Unul are un iaurțel și niște cereale ciocolatii, altul are trei croissanți (sau trei croissante, nu știu). Cel cu pălărie are doi crenvurști, în timp ce alții au felii de salam și cașcaval, omletă sau un ou fiert solitar.

Urșii sunt omnivori, deci alegerea meniului n-ar trebui să fie ceva remarcabil. Urșii de pluș, în schimb, nu sunt cunoscuți pentru apetitul lor. Scena e super dubioasă. Fac o poză ca să fiu sigur că nu mi-am imaginat eu totul.

În sală intră două femei îmbrăcate în costum popular. Interprete de muzică populară, pare-mi-se. După ele, apar niște tipi în costume de schi. E foarte posibil să fi murit de hipotermie, mă gândesc. Așa se explică și căldura. Am lăsat geamul deschis și am înghețat pe nesimțitelea, crezând că de fapt mi-e cald. Asta trebuie să fie explicația. Totul e prea dubios ca să fie altfel.

O doamnă în pantaloni de piele începe să facă și ea poze ursuleților. Apoi începe să-i rearanjeze. O întreb care-i faza, deși aș prefera să o întreb dacă nu se simte de parcă a murit în somn.

Șefa ei a văzut faza cu ursuleții dincolo și a vrut să o reproducă și în hotelul ei, dar la un nivel superior. Dacă în Italia ursuleții stau câte doi la o cafea, ca oamenii să-i vadă și să vrea să stea și ei la terasă la un espresso, în România urșii stau grămadă la bufet, unde pot fi văzuți doar de cei care sunt deja clienții localului. Vorba cântecului: se procedează la fel, dar la un alt nivel.

Tot șefa ei a instruit-o să-i aranjeze pe urși astfel încât să imite personaje reale. Unul dintre mesenii plușați are ochelari de înot, medalie la gât și o cupă mică în față. E David Popovici, campionul. Micul dejun, pentru el, e compus din fructe, ovăz și iaurt. Nu mai întreb pe cine imită ceilalți urși. Ajunge să știu că n-am murit în somn și n-am ajuns în Purgatoriul Aleatoriu.

Răsuflu ușurat în timp ce-mi încarc farfuria cu ouă ochiuri, cârnăciori, brânzică, roșii, măsline, pâine, unt, gem și o prăjiturică. N-am murit în somn. Hotelul e condus de ciudați, atât.

Și e mai bine așa. Dacă patronii hotelului ar fi fost banali, n-aș fi trăit o dimineață atât de memorabilă. Am pățit-o și în alte locuri. Mai ușor ții minte ciudățenia, decât serviciile decente, decorurile elegante sau curățenia.

Am stat într-un hotel în care fiecare ușă avea pictată pe ea o imagine dintr-un film. Camera propriu-zisă era despărțită de baie printr-un geam de sticlă mată. Cât de mată? Nu destul, părerea mea. Ciudat. Memorabil.

Într-un hotel în care am stat recent, gresia din baie era montată peste podeaua de lemn. Când intrai în baie, scârțâia gresia. Ciudat. Memorabil.

Într-un alt hotel, caloriferele dublau ca opere de artă. Plăcile de ceramică de pe perete emanau căldură, dar încântau și ochiul, fiind acoperite cu imaginile unor cu țărăncuțe galeșe. Destul de ciudat. Destul de memorabil.

Am stat săptămâni întregi în alte locuri mult mai pitorești și n-am reținut nici măcar un aspect, oricât de mărunt, legat de cazare. Totul a fost corect, decent, normal și, din acest motiv, neinteresant și deloc memorabil.

Concluzia? Dacă vrei să fii remarcat, fii ciudat!

---

O coadă imensă s-a format în Cluj la promoțiile pricinuite de deschiderea unui nou magazin Cărturești și foarte mulți oameni s-au emoționat la modul “se înghesuie lumea la cultură“.

Eu am fost mai cinic și am zis că lumea se înghesuie, de fapt, la “gratis“.

Și n-am fost singurul, căci printre comentariile lăsate la una dintre pozele cu coada de “cititori” am găsit și unul care recomanda aplicația Tanna, foarte bună pentru licitat, donat sau cumpărat cărți super ieftine.

Dacă îți plac cărțile ieftine obținute fără stat la coadă în frig, asta-i aplicația perfectă. O poți găsi pe Google Play și pe App Store.

---