Anul 2022 s-a așezat extrem de prost pe calendar, pentru că multe sărbători legale i-au picat în weekend. Chestia asta a șters din pix o gașcă de zile libere, ceea ce nu-i deloc în regulă. Ca să nu se mai întâmple una ca asta, propun completarea anului cu niște sărbători legale suplimentare, cum ar fi:
Mijlocia Unire - pusă undeva între Mica Unire și Marea Unire, pe la sfârșit de mai, să fie acolo în caz că Ziua Muncii pică într-o sâmbătă. Și să reprezinte ziua în care Muntenia și Moldova și-au propus prima dată să intre într-un ménage à trois provincial cu Transilvania, dar n-au avut curaj să-i propună asta.
Paștele ateilor - sărbătorit pe 14 martie, ziua în care s-a coborât la pământ Stephen Hawking.
Ziua Nemuncii - că tot am pomenit de Ziua Muncii. Ziua Nemuncii ar fi prima sărbătoare variabilă a țării, pentru că s-ar plasa între o sărbătoare legală și cel mai apropiat weekend, astfel încât să se creeze între ele o punte de 5 zile libere.
Sfântul Teodosie - fără legătură cu cel din calendar, dar legat de cel din Constanța, care cică avea legături cu Securitatea. Ziua Sfântului Teodosie ar putea fi sărbătorită cel puțin o dată pe lună, de fiecare dată când Teodosie, zis Șpagoveanul, spune o tâmpenie atât de mare încât e nevoie să-ți iei o zi liberă ca să procesezi imensitatea și să vezi toate glumele care s-au făcut pe internet despre Neputința Lunară, sfințitul cisternelor sau sfidarea legilor omenești.
Ziua Adultului - exact ca Ziua Copilului, dar pentru adulți. Zi liberă de la stat pentru făcut chestii de adulți. Cunoscută și drept Ziua Făcutului de Copii.
Prima zăpadă - sărbătorită în prima vineri de după prima ninsoare zdravănă, dar numai dacă stratul de zăpadă e destul de gros pentru ca președintele să poată schia pe el.
Încă nu pot trece peste faptul că seria de filme James Bond a avut, la un moment dat, un personaj feminin numit Pussy Galore. Într-o interpretare jucăușă, pussy galore s-ar traduce drept multă păsărică. Vagin din plin. Prună Berechet. Sau, într-o variantă mai extremă, Pizdă Căcălău.
#februarie
În urmă cu vreo două mii de ani, pe când oamenii credeau în mod naiv că Pământul e rotund, un grup de cercetători a descoperit că durează 365 de zile și un sfert ca planeta să facă o rotație completă în jurul Soarelui. Asta însemna că la fiecare patru ani se câștiga o zi în plus. Bonus. Gratis. Moka.
Aceiași cercetători isteți care au reușit calculele astronomice super complexe folosind probabil doar o riglă gradată și ochiul liber au decis că cel mai potrivit loc din întreg calendarul în care să pună ziua asta suplimentară e la sfârșitul lunii februarie.
Și aici intervine nelămurirea mea: cine dracu are nevoie de mai mult februarie?
Februarie e cea mai urâtă lună din an, pentru că e cumva și frig, și noroi, și întuneric. Cercetătorii ar fi putut să pună oriunde ziua aia nenorocită. În iulie, când e cald și frumos. În august, să ai un pic de pauză între festivaluri. În septembrie, dar la început, ca să prelungească vacanța de vară și să facă o bucurie copiilor. Înainte de 1 ianuarie, ca să ai o zi în care să te refaci după petrecerea de Revelion.
Zero ianuarie ar fi fost o idee excelentă. Ar fi transmis ideea că nu ne grăbim să începem anul și că ne luăm o zi în care să pregătim, să ne facem curaj. Un fel de “clasa zero”, dar pentru adulți, a lunii ianuarie.
2020 a fost un an groaznic. 2021 a reușit să fie, cumva, și mai rău. Iar 2022 a venit și a zis: “Ține-mi puțin vodka, mă duc să le arăt o schemă ucrainienilor”.
La zvonurile despre război, românii au reacționat cu glume și meme. Abordarea e una corectă. Cea mai bună apărare e un simț al umorului dezarmant.
un bigfoot, doi bigfooți
World War Z, de Max Brooks, e cea mai bună carte despre zombi pe care am citit-o până acum. O recomand, cu mențiunea că singurul lucru pe care îl are în comun cu filmul e numele.
The Strain, de Guillermo del Toro și Chuck Hogan, mi se pare cea mai bună carte despre vampiri. Primul volum din trilogie mi-a dat fiori. Restul nu m-au impresionat. În curând, aș vrea să o citesc iar, așa incomplet, într-un fel de cititus interruptus.
Salem’s Lot, de Stephen King, e excelentă și ea, dar mi se pare că e mai mult despre credință decât despre vampiri.
Devolution, de același Max Brooks, mi se pare cea mai bună carte despre Big Foot. Ajută și faptul că nu sunt prea multe. Creatura e exploatată mai mult în documentare dubioase, decât în literatură.
Am văzut pe net o reclamă pentru varianta în română a cărții din poză. Având experiențe neplăcute cu traducerile făcute cu mâna stângă din majoritatea cărților, mi-am luat-o în limba engleză. Am dovedit-o într-o singură zi.
Mi-a plăcut enorm. E mixul perfect horror, thriller și survival adventure, totul sub forma unui jurnal personal completat cu materiale jurnalistice. E undeva între The Martian (cartea despre cum să crești cartofi pe Marte) și Planet of the Apes (ecranizările mai recente). E amuzantă, isteață și înfricoșătoare încă dinainte de a apărea în scenă creaturile, pentru că arată cât de nepregătită e umanitatea pentru orice fel de criză.
Dacă o citești, o să ai o părere mai bună despre mine, doar pentru că eu am recomandat-o. De asta o și recomand. Pentru binele meu :)
“Nu există așa ceva!“ e o formă de manifestare a mirării și e folosită exclusiv în legătură cu chestii care există.
“A ține de cald“ și “a ține de frig“ înseamnă, paradoxal, același lucru.
OK, am luat si am citit Involutie. Desi plina de clisee si marote americane actuale, vezi nelipsita familie de lesbiene cu un copil adoptat, obsesia maladiva de a calcula totul in proteine, carbohidrati si gluten, by default si nu in situatii de criza, un ecologism exacerbat si absurd dus dincolo de ratiune si atat de nature friendly incat devine periculos pentru om, pe langa aproape penibila lipsa de informare a americanului mediu in subiecte majore de istorie, geografie si cultura generala, cartea este interesanta si se poate citi. Totusi, parerea mea e ca Brooks e departe de acuratetea si coerenta lui Michael Crichton sau de talentul scriitoricesc al lui Stephen King.