Nu recomand celebritatea (studiu de caz: eu)

am ajuns în punctul în care stau pe social media chiar și atunci când nu stau pe social media. mi-am dat seama de asta citind o carte despre influenceri.

the influencer industry, de emily hund. n-o recomand, pentru că e înspăimântător ce scrie în ea. de fapt, e doar 85% înspăimântător. restul de 15% e deprimant de trist. recunosc, am citit doar 20% din ea.

pe scurt, internetul a industrializat autenticitatea umană. internetul ca unealtă a capitalismului, mai precis. autenticitatea a devenit astfel un bun monetizabil.

oamenii creativi au devenit “creatori” care au trebuit să-și regleze autenticitatea în funcție de ce se cere pe piața atenției. acum, agențiile le spun creatorilor exact cum să fie autentici în funcție de cui îi este transmis mesajul.

iar mesajul e simplu: cumpără ceva! sau…

oamenii au devenit branduri și brandurile încearcă să pară umane. Netflix îți răspunde la comentarii. ING îți dă like-uri. oamenii originali devin treptat portavoci pentru branduri.

pe internet, celebritatea vine cu prețul unei pierderi a sinelui. groaznică concluzie! și sunt abia la capitolul 2.

m-am oprit doar pentru că mi-am adus aminte de Sașa, care-și filmează un special numit “aproape celebru“.

Sașa, îți spun eu: nu vrei să fii celebru. pentru că nu poți controla momentul în care te recunoaște cineva. pe mine, de exemplu, m-a recunoscut un băiat în timp ce eram la sală.

eu am fost aproape celebru prin 2013-2014, dar mi-au mai rămas niște urme de faimă pe ici, pe colo, prin punctele esențiale ale internetului.

băiatul m-a recunoscut la sală în timp ce nu reușeam să-mi termin a treia serie de genuflexiuni. eram palid. eram amețit. eram mai șifonat decât un cearșaf în luna de miere. respiram greu. arătam rău. sprijineam un zid să nu cad. asta după ce tocmai mă ridicasem din fund.

și atunci el m-a întrebat bucuros “tu ești tibi codorean?”

și eu i-am răspuns cât am putut de sincer “acum sunt doar vreo 50% din el”

că așa mă simțeam. diminuat. redus. jumătate.

asta s-a întâmplat ieri.

azi, când am excelat la exercițiile de spate și bicepși, când mi-au ieșit toate repetările și mi-au ieșit cu greutate mai mare decât săptămâna trecută, azi nu m-a recunoscut nimeni.

deci să nu-ți bagi gambele în ea celebritate?

---

poate ai observat și tu, cititorule sau cititoareo, că pe afișul lui Sașa e trecut și numele meu. eu încerc să nu observ. pentru că de fiecare dată când îl văd online sau prin oraș (e și pe eroilor, și pe la iulus mall), mă ia cu panică, pentru că habar n-am despre ce o să glumesc pe scena aia mare timp de cinci minute.

anul ăsta n-am făcut deloc stand-up și glumele vechi sunt exact așa: vechi. cel puțin pentru mine. deci nu le mai simt. deci nu le-aș da foarte bine.

dar nici material nou nu am. și nici timp să scriu și să testez material nou nu am. deci sunt într-un impas. ori șterg praful de pe glumele vechi până încep să le simt din nou, ori mă rog să se întâmple ceva amuzant în următoarele două săptămâni ca să pot scoate niște haha-uri din asta.

fiind ateu, nu prea știu să mă rog. deci: glume vechi, adică glume de prin decembrie 2022 trecut pe care le-au auzit aproape 50 de oameni. în traducere: glume noi pentru toată lumea, mai puțin pentru ăia 50.

dar eu sunt doar 5% din show, deci…

---

partea cea mai interesantă a acestui text e că reprezintă exact una din chestiile subliniate în cartea pomenită mai sus. adică felul în care creatorii de conținut își folosesc autenticitatea, talentele și fanii dobândiți în timp prin creații originale pentru a vinde chestii.

diferența e că eu promovez un show de comedie, nu păcănele, cursuri de masculinitate sau scheme crypto.