Omul Liliac: Contaminare în Cluj

setea de dreptate nu se potolește cu un pahar de vorbe

Foto via planiada.ro

Statuia lui Avram Iancu întinde o mână de fier peste orașul de sub Feleac, ca și cum ar vrea să-l apere de un rău invizibil, precum covidul sau comunismul. Până la urmă, Avram rămâne doar o statuie (și o stradă și un aeroport) și nu poate face nimic. Nici împotriva hoților, nici împotriva traficanților, nici măcar împotriva tâlharilor care au complotat până au ridicat prețul metrului pătrat de construcție la peste 3.000 de euro. Singurul care poate proteja Clujul e el, Cavalerul Întunecat.

Cocoțat pe turla Bisericii Ortodoxe și ferit de privirile iscoditoare ale celor rătăciți prin miejii nopții după câte o șaormă, Omul Liliac își contemplă mâhnit firea grotesc de contradictorie. Pentru a putea lupta împotriva răufăcătorilor, a trebuit să devină unul dintre ei. Noaptea, justițiar. Ziua, dezvoltator imobiliar. Somn, pula.

Există întotdeauna două feluri de a privi lumea. Pentru oamenii simpli, mascații sunt o forță a binelui care crapă ușile și dinții infractorilor dimineața când se crapă de ziuă. Pentru Omul Liliac, mascații sunt superinfractori specializați în branding personal, cunoscuți pentru ținutele lor extravagante. Două Fețe, care poartă cu mândrie un costum croit din alte două costume, ca să-și ilustreze cât mai grafic dualitatea. Jokerul, îmbrăcat în verde, portocaliu și mov, pentru că a dezvoltat o alergie la culorile primare pe vremea când primar era Gheorghe Funar. Radu Mazăre, faraonul salvamar toreador sultan nazist care tocmai a primit o condamnare cu executare, grație probelor strânse de Omul Liliac de-a lungul mai multor ani, dar și a neglijenței incredibile cu care și-a desfășurat primarul Constanței afacerile ilicite.

Aerul nopții e rece și Omul Liliac se înfofolește mai bine în pelerina lui de cauciuc cu nanofibră. Abia așteaptă să se termine renovările la Catedrala Catolică din Piața Unirii. Preferă să supravegheze orașul de acolo. E mai central, cumva, și parcă și mai cald. În timp ce scanează străzile după orice urmă de activitate suspectă, simte o vibrație scurtă la încheietura mâinii stângi. O alertă îi apare pe ecranul Liliceasului™. Atinge ecranul dispozitivului, declanșând o succesiune de imagini primite de la una din multe camere de supraveghere LiliGoPro™ pe care le-a instalat în diverse locații cheie. Cineva a pătruns incinta Companiei de Apă Someș, în depozitul în care Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului ține cisternele cu apă care urmează să le fie oferită credincioșilor sub formă de agheasmă.

Fără să stea pe gânduri, își desface aripile și plonjează în noapte. Planează până în parcarea din spatele Teatrului Național, unde și-a lăsat Lilimobilul™, sub o prelată murdară. Un actor grăbit - o definiție a Omului Liliac la fel de bună ca oricare alta. Cu scârțâit de roți, părăsește centrul, ajungând în mai puțin de trei minute în parcul Tetarom de pe Tăietura Turcului. Într-una din halele CAS, cineva, cumva, pune la cale ceva.

Ajunge la marginea parcului industrial și ucide motorul. Prea zgomotos. De aici misiunea continuă pe jos. Își activează vederea nocturnă și vede mișcare în apropierea unei clădiri. Pare să fie un paznic care fumează o țigară. Mărește digital imaginea, cu ajutorul sistemul haptic incorporat în Lilimănuși™. Paznicul e tânăr, până în treizeci de ani, zvelt. Își termină țigara și, pentru a se încălzi, se trântește la pământ, unde face zece flotări.

Flotări? Nu e ceva ce ar face un paznic de noapte. În plus, pare prea tânăr. Ceva e dubios aici.

Paznicul își continuă încălzirea făcând niște scheme de karate. Din felul în care execută loviturile, Omul Liliac își dă seama că omul nu știe karate.

Hm. Țigări. Flotări. Karate. Impresii de bătăuș. Tipul e agitat. Deci ceva se întâmplă. Asta e! Stă de șase. Ceilalți sunt înăuntru. Trebuie să mă grăbesc.

Tiptil, ascuns printre umbre, Omul Liliac se apropie de paznic. Ca o sentință crudă, se înfățișează în spatele lui și, când să-l neutralizeze cu o schemă adevărată de karate, îl vede că se aruncă iar pe jos, să mai facă niște flotări. Paznicul reușește, de data asta, aproximativ opt flotări. Șapte bune și încă o jumătate. Omul Liliac îl așteaptă să-și termine setul, pentru că integritatea lui morală nu-i permite să lovească un om când e jos. Paznicul se ridică și, după o karată primită în gât, se întinde la loc pe jos.

De la flotare la flomoale

spune în șoaptă Omul Liliac și regretă instantaneu jocul de cuvinte. Se uită în jur, sperând că nu l-a auzit nimeni, și intră în clădire. Trece printr-un hol mărginit de-o parte și alta de uși închise până ajunge, după un colț, la ușa care dă în hală. Acolo sunt cele trei cisterne cu apă ce urmează a fi sfințită mâine de Mitropolit, pentru a fi a fi împărțită credincioșilor.

Râsul Jokerului e inconfundabil. Auzindu-l, te trec toate frigurile. Chiar și în mijlocul verii. Are cel puțin cinci oameni cu el. Trei sunt pe cisterne și toarnă ceva praf în ele. Doi patrulează hala, înarmați până în dinți. Jokerul râde, dă ordine, și apoi râde iar, pentru că dă ordine într-un fel care i se pare teribil de amuzant. Dar râsul îi piere când Omul Liliac întrerupe curentul și îi lasă pe toți în beznă.

Predați-vă, Păcălicilor!

Cuvintele tună de undeva de sus și ecoul lor e înecat într-o cacofonie de bubuituri. Jokerul râde iar, crezând că gloanțele oamenilor lui pot să-l atingă pe Cavalerul Întunecat. Mai întâi una, apoi cealaltă, mitralierele își întrerup exploziile. Întunericul vâjâie, fâlfâie, îi cuprinde și îi doboară fără drept de apel. Râzând în continuare, dar pe un ton mai puțin amuzat, Jokerul își aprinde lanterna telefonului și descoperă că a rămas singur. Îl vede pe Liliac apropiindu-se încet de el.

- S-a terminat, glumețule.

- Aici te înșeli, Fluturici. Haa haa. Eu zic că abia ce a început.

Trei Lilisteluțe™ se înfig deodată în cele trei cisterne, explodând și împroșcând cu apă prin întreaga hală. Jokerul izbucnește într-un râs isteric.

- Efectiv puteai să deschizi supapele de evacuare ca să scoți apa. Dar nu, a trebuit să le distrugi. Îmi place stilul tău și cred că acesta ar putea începutul unei frumoase colaborări. Eu ți le ridic la fileu și tu, care ești prost de bubui... le bubui. Hahahahahaha.

Un pumn înmănușat îl izbește în cap și Jokerul simte că pierde contactul cu realitatea. Telefonul cade pe jos, pe ecran, lanterna acestuia luminându-l pe Liliac într-un mod ce nu poate fi descris decât ca exagerat de dramatic.

- S-a terminat, vierme! Ai pierdut. Mâine, întreaga țară va afla ce ai încercat să faci și va ști că Omul Liliac te-a învins din nou. Toată lumea va înțelege că răul nu poate triumfa atâta timp cât eu, un simbol al dreptății, veghez asupra Clujului și, în funcție de cum e traficul, și asupra Floreștiului, Feleacului și Chinteniului.

- Haaa haaa haaa. Uiți în ce țară trăiești, Lili, reușește Jokerul să îngaime de pe podeaua de beton a halei.

- Nu-mi spune Lili!

- Mâine, când toată lumea va afla că am vrut să pun laxative în agheasma oamenilor, lui Dumnezeu îi va mulțumi că m-a oprit, nu ție. Haa haa haa. Orice ai face, păsăricule, orice ai salva, oamenii n-o să-ți fie niciodată recunoscători. Doar El apără și păzește. Tu, în cel mai bun caz, ești doar o unealtă de-a Lui.

- Nu-i adevărat! Oamenii văd în mine un simbol și asta se reflectă în acțiunile lor.

- Oamenii văd un tip în negru care îndeplinește voia Domnului. Asta au fost programați să vadă și nicio faptă eroică n-o să schimbe asta. Nu ești un simbol, păsăricule. Ești un preot. Hahahahaha. Iartă-mă, Lili, căci am păcătuit. Hahahaha.

Al doilea pumn îi stinge becurile Jokerului, dar Omului Liliac i se pare că îi aude în continuare râsul abraziv. Asta e cea mai ingrată parte a meseriei sale nocturne. Nimeni nu știe cât de multe face el pentru Cluj.

Îl lasă pe Joker legat în fața sediului Poliției, pe strada Decebal, cu tot un stick de memorie pe care a pus imaginile camerelor de supraveghere.

Noaptea e tânără și nepăsătoare, ca o adolescentă de bani gata, și Omul Liliac ar putea să mai vegheze asupra orașului mult și bine. Decide, în schimb, să se retragă în Lilipeșteră™, neavând chef să se mai cațere pe turla vreunei biserici. Oricât de mult s-ar amăgi că face ceea ce face pentru oameni, știe, în adâncului sufletului, că o face și pentru el.

Lumea trebuie să știe că Omul Liliac e la datorie. Lumea trebuie să știe cât de mult îi datorează. Lumea trebuie să știe că doarme liniștită tocmai pentru că eu nu dorm. Lumea trebuie să știe punct.

Dar cum să facă asta? Cum să-și crească brandul personal? Punând logo-uri cu lilieci pe și mai multe chestii? Cum să genereze awareness? Ideea e atât de simplă încât i se face puțin ciudă că nu s-a gândit la ea mai devreme.

Știu! Îmi fac TikTok.