Omul Liliac: furtul ca activitate înfloritoare
O nouă aventură a lui Batman din România
În peștera rece de sub vechiul conac, lumina emanată de ecranele calculatoarelor se risipește printre stalagmite și stalactite, fără a ști care-s care.
Așezat în cel mai bun scaun de gaming pe care îl pot cumpăra banii, purtând o pereche șifonată de Lilijamale™, semn că somnul nu i-a fost unul pașnic, omul cunoscut drept Omul Liliac privește videoclipurile care se derulează pe multiplele ecrane ale pupitrului de comandă cu o intensitate ce ar putea deochea o turmă întreagă de elefanți.
Atenția lui distributivă, bine antrenată în timp, îi permite să rețină toate informațiile relevante chiar și în timp ce mintea lui ia o scurtă pauză pentru a-și reaminti faptul că:
Stalagmitele conțin litera M, de la Mafie, care e cea mai joasă formă de crimă organizată. Deci stalagmitele sunt cele de jos. Prin procedeul excluderii, înseamnă că stalactitele sunt celelalte, cele care conțin litera T, de la Trebuie, pentru că liliecii care zboară prin tunelurile astea trebuie să aibă grijă să nu se izbească de ele.
Brusli Vanea deține în arsenalul său mental sute și mii de trucuri mnemonice care-l ajută să fie cel mai bun detectiv care a îmbrăcat vreodată un costum de liliac pentru a face dreptate cu pumnii. Identitatea lui secretă e complementară celei publice. Sunt două fațete diferite ale aceleiași bancnote. Monedele sunt pentru săraci și pentru infractori precum Două Fețe.
De ce spune lumea chestii precum “sute și mii”? Ar putea spune doar “mii”, pentru că miile includ sutele. Lumea e ignorantă în multe privințe. Asta e clar, sută-n mie. Ignoranța corupe, născând ticăloșie. E datoria mea să o stârpesc de pe meleagurile astea. Dar cum?
Ziua, Brusli Vanea e un dezvoltator imobiliar extraordinar, un filantrop ocazional, un burlac mega râvnit, un miliardar în euro și un milionar în experiențe, despre care mulți spun că sunt mai importante decât bunurile materiale.
Noaptea, Brusli e Omul Liliac, o extensie întunecată a lungului braț al legii, care, în ciuda numelui, nu e niciodată destul de lung. Omul Liliac patrulează străzile și distribuie dreptate cât îl țin puterile și cât îl ține întunericul, curățând cartierele rău famate de personaje rău fumate și, total întâmplător și neintenționat, contribuind la creșterea prețului imobiliarelor din zonă.
Cavalerul întunecat îl ajută pe Brusli să-și dezvolte imperiul, iar Brusli îi finanțează cavalerului toate aventurile, furnizându-i cele mai avansate gadgeturi și tehnologii de supraveghere. O mână o spală pe alta și partea cea mai bună e că ambele mâini îi aparțin aceluiași personaj misterios.
- V-am adus un ceai, maestre.
Brusli se sperie și sare din scaun, scoțând un chiot care trezește o gașcă de lilieci ce dormeau cu capul în jos într-o zonă neutilată a Lilipeșterii™. Derutați, cu tot sângele scurs în cap, liliecii încep să zboare haotic și să se lovească de stalactite.
Cu atenția distributivă distribuită exclusiv în zona ecranelor, Brusli reușește să fie luat prin surprindere de Alecu, majordomul său credincios, cel care l-a crescut de unul singur după ce Brusli și-a pierdut ambii părinți la vârsta de șapte ani. Toma și Marieta Vanea au plecat în Germania în căutarea unui trai și mai bun decât traiul deja foarte bun pe care îl aveau în România și l-au lăsat în grija lui Alecu.
Se poate spune că Alecu l-a făcut pe Brusli bărbatul care e acum. Alecu, dar și banii primiți de la părinții lui, bani cu care și-a înființat prima firmă de construcții, pornind pe un drum ce avea să-l aducă, după mulți ani și multă trudă, într-o peșteră rece, în fața unor ecrane reci, scanând internetul după semne de infracționalitate.
- Ce-ai acolo? întreabă nervos Brusli.
- Exact, maestre, ceai. Roiniță, hibiscus, coji de portocală și lămâiță.
- Atunci nu e ceai, e infuzie de plante, vine prompt corecția.
- Așa este, răspunde majordomul împăciuitor.
Brusli ia infuzia de plante de pe tava majordomului și o soarbe oftând.
- Zi grea? întreabă majordomul.
- Da, răspunde Brusli pe un ton acuzator. Am dormit rău după misiunile de azi noapte. Cineva a lăsat un spațiu gol între draperii atunci când le-a tras și printre ele mi-a intrat o tonă de lumină în cameră și n-am prea putut dormi.
- Și nu v-ați gândit să mă chemați să rezolv problema? Sau să o abordați de unul singur, prin forțe proprii?
- Dacă mă ridicam să trag draperia sau să te sun, îmi sărea de tot somnul și era și mai rău. E ca și atunci când vrei să te adormi și te scapă la baie. Nu poți adormi, pentru că te scapă prea tare, dar nici nu vrei să te ridici, pentru că atunci ți-ar sări somnul. În fine. Am dormit așa, cât de cât, vreo nouă ore. Mai puțin decât necesită corpul meu după activitatea cruntă la care îl supun, dar destul cât să pot să lucrez și în noaptea asta.
- N-ar trebui să vă forțați în halul acesta, maestre.
- E o misiune grea, dar cineva trebuie să o facă.
- Totuși, unele lucruri pot fi lăsate pe mâna poliției, propune Alecu, nefiind convins de răspunsul clișeic al patronului său.
- Poliția are mâinile murdare.
- Totuși, mai încearcă majordomul o abordare, sunteți doar un om. Nu le puteți face pe toate.
- Nu sunt un om, răcnește Brusli, apropiindu-se incomod de mult de fața lui Alecu. Sunt un simbol!
Cuvintele lui răcnite sunt întoarse papagalicește de ecou și toată faza e atât de cringe încât lui Alecu i se pare prea awkward să continue discuția. În sinea lui, concluzionează cu un “Bine, măi, simbolul lui Dumnezeu”.
Tăcerea e ruptă de un piuit scurt. Pe unul dintre ecranele Lilicomputerului™ începe să pâlpâie un chenar roșu, conținând cuvântul PERICOL. Brusli se așează pe scaun, tastează rapid ceva, oprind piuitul și cârpind tăcerea la loc, apoi se încruntă și începe să urce, două câte două, scările care duc către Lilidressing™, unde-și ține costumele. Din fugă, apucă să-i spună majordomului său că
- Cineva a spart o casă de amanet în centru. Stai la pupitru. S-ar putea să am nevoie de ajutor.
Lilimobilul™ înghite străzile în goana sa către locul crimei. Alecu e conectat la frecvențele Poliției. Din comunicările lor, Omul Liliac află că agenții au ajuns deja la fața locului, unde n-au găsit nici un indiciu în afară de un angajat confuz, semi erect, cu buzele verzi.
Iedera Otrăvitoare!
Într-o secundă, Omul Liliac are în minte filmul spargerii.
Iedera Otrăvitoare l-a abordat pe angajatul casei de amanet, l-a fermecat cu trupul ei sexi, acoperit minimal cu frunze, chiar și mijlocul iernii, și l-a convins să iasă din spatele geamului securizat, promițându-i o noapte magică. În clipa în care s-au sărutat, Iedera i-a strecurat o sevă toxică în gură, preluând controlul asupra acestuia. L-a convins astfel să deschidă seiful și i-a furat toți banii și toate bijuteriile. După ce toxina și-a mai domolit efectele, omul a sunat la Poliție ca să declare furtul și să întrebe dacă nu cumva o cunoaște cineva pe femeia asta, că el încă ar dori să o scoată la o cafea.
Într-o altă secundă, Omul Liliac își reconfigurează mintal traseul și își îndreptă bolidul masiv în direcția Grădinii Botanice. Drumul e parcurs anevoios, slalomul printre curierii pe bicicletă, care parcă s-au înțeles anume să-l saboteze, ajungând să-l coste minute bune.
Costumul de Liliac e fabricat dintr-un polimer ultrarezistent, din kevlar și fibră de carbon, care îl protejează de gloanțele de mitralieră, mușcăturile de crocodil sau înțepăturile de albină. E cea mai bună armură posibilă, elastic în toate locurile potrivite și rigid exact unde trebuie. Îmbrăcat în el, Brusli se simte ca un tanc.
Sigur pe intuiția sa, Omul Liliac pătrunde în sera cea mare a Grădinii Botanice trecând direct printr-unul dintre geamurile sale înalte.
- Dude, era deschisă ușa, îl apostrofează o voce suavă.
Omul Liliac nu are timp de politețuri.
- Banii și bijuteriile, acum!
- Ce cactus ești. Tot numai țepi și ace.
- Banii și bijuteriile acum, Iedero, repetă eroul.
- Și de ce aș face asta, hm? întreabă Iedera mușcându-și suav buzele verzi.
- Pentru că e singura ta șansă, reușește să răspundă Omul Liliac, pe un ton mai puțin convingător decât și-ar fi dorit.
- Nu știu dacă ai observat, Lili...
- E Omul Liliac, nu Lili!
- Ok. Deci. Nu știu dacă ai observat, Omule Lili...
Omul Liliac nu mai sare să muște momeala și o lasă să continue.
- Dar suntem într-o grădină botanică, iar puterea mea specială e să controlez plantele.
Un foșnet cuprinde întreaga seră după cuvintele Iederei. Frunzele palmierilor se leagănă în sus și în jos, producând o briză plăcută. Ferigile încep să tremure, crengile să se scuture și niște rădăcini groase încep să șerpuiască amenințător în direcția Omului Liliac. Acesta se uită la ceas, se îndreaptă de spate și numără.
- Zece, nouă, opt...
- Ce faci? Întreabă nedumerită iedera.
- Șapte, șase, cinci...
- Ce? E un fel de ultimatum sau ce?
- Patru, trei, doi...
- Măi, Omule, tu nu înțelegi că eu am avantajul aici?
- Unu.
Confuzia Iederei se transformă în frustrare pură.
- Unu ce? Unu prost care se uită la mine? Ce?
- E trecut de miezul nopții.
- Și ce căcat dacă e trecut de miezul nopții? E Revelion? La mulți ani!
- E trecut de miezul nopții, reia Omul Liliac. Asta înseamnă că e luni. Și știi ce se întâmplă lunea?
- Mă omori cu ghicitorile astea. Ești mai rău decât Ghicitoristul. Deci, ce căcat se întâmplă lunea?
- Lunea nici iarba nu crește, asta se întâmplă, sau mă rog, nu se întâmplă. Ideea e că puterile tale sunt zero în situația asta.
Iedera încremenește o clipă. Apoi își duce mâna dreaptă către cap și își masează lent fruntea. Expiră lung, face un semn rădăcinilor de eucalipt să-l imobilizeze pe Omul Liliac, și se pornește încet, pășind senzual prin jungla mișcătoare, către el.
Omul Liliac se zbate steril în strânsoarea plantelor. Iedera îl mângâie pe față cu dosul degetelor.
- Urăsc partea asta, zice ea când se întinde să-l sărute.
Omul Liliac e prins atât de bine în rădăcini și liane încât nu se poate opune abuzului decât strângând din buze. Iedera îi strecoară puțină limbă și Omul Liliac nu se mai opune, decât cu jumătate de gură. Adoarme chiar și timp ce unele părți din el se trezesc, iar Iedera se gândește că e timpul să găsească o metodă mai puțin intimă prin care să-și anihileze adversarii.
- Îgh. Simt că m-am hărțuit sexual pe mine, continuă ea, către nimeni în particular, în timp ce rădăcinile de eucalipt îl aruncă pe Omul Liliac afară din seră, prin alt geam, diferit de cel prin care intrase.