Omul Liliac: O situație explozivă
Batman în România
Noaptea e sufocată de o ploaie măruntă și deasă, genul care îți intră în haine, în nări și în memorie. E o vreme care te face să nu mai ții minte să fi existat vreodată o noapte liniștită, uscată și caldă, îmbietoare ca o pătură pufoasă și dulce ca o îmbrățișare. În foșnetul umed al ploii, o siluetă întunecată se conturează vag prin bezna mâloasă.
Se furișează pe după mașinile parcate pe trotuar, se apropie de scara unui bloc înalt, de peste zece etaje, și e pozată scurt de becul conectat la un senzor de mișcare. Acțiunea e prea rapidă pentru a fi înțeleasă pe deplin în moment. Surprinsă de explozia bruscă de lumină, figura duce mâna dreaptă la centură, de unde desprinde o Steliliacuță™ pe care o lansează fluid și precis direct în filamentul becului, preschimbându-l într-o ploaie de cioburi minuscule și astfel redobândindu-și camuflajul atât de necesar. Din aceeași centură scoate un dispozitiv electronic fabricat special pentru operațiuni discrete și îl apropie de interfon. Dispozitivul piuie scurt și figura așteaptă ca interfonul să-i imite gestul. Nimic.
Futu-i!
Figura scrutează împrejurimile cu simțurile în alertă maximă, atentă la orice sunet, mișcare sau miros. În această meserie, nu-ți permiți nicio clipă de relaxare. Te poate costa viața. Mai rău, îi poate costa viața pe alții, nevinovați.
Se întoarce la interfon cu o ferocitate de animal sălbatic. Scutură dispozitivul, îi scoate bateriile și le freacă una de alta, apoi suflă din gât peste ele, că poate ajută. Așază bateriile la loc, fixează iar dispozitivul de interfon și-l face să piuie, fără vreun răspuns vizibil din partea interfonului. Încearcă ușa și ușa cedează sub forța brațului său lucrat la sală. Omul Liliac își face o notă mintală ca pe viitor să verifice mai întâi ușa și apoi să încerce să spargă codul. Majoritatea intefoanelor sunt stricate și păstrate doar de formă. Din păcate, multe sunt stricate.
Într-un oraș care nu dă doi bani pe justiție, există totuși legi care se respectă. Una dintre ele ar fi Legea lui Murphy. După ce intră în scară, Omul Liliac descoperă cu groază că liftul e scos din funcțiune. Urcă cele unsprezece etaje cu spor descrescător și, după ce taie cu laserpixul din dotare lacătul care blochează accesul către acoperiș, iese să înfrunte ploaia și întunericul pentru a-și supraveghea dintr-o poziție înaltă, avantajoasă din punct de vedere strategic, orașul.
Orașul meu. Orașul pentru care aș da totul. Orașul care nu îmi dă nimic în schimbul sacrificiului meu. Un oraș corupt. Murdar. Periculos. Un oraș trist, în care luminile s-au stins. Lumea e rea și viața este grea.
Cavalerul întunecat mai mult mârâie decât fredonează melodia trupei Genius. O pală de vânt îi înfoaie pelerina și o face să fluture într-un ritm agresiv, care-l scoate pe Omul Liliac din ritmul baladei interioare. Nemișcat, ca o statuie rece a dreptății, cuprinde zarea în ochii mijiți, negri precum tăciunele și mai intenși decât toate procesele interne ale unei termocentrale. Un fulger gâdilă cu vârfuri despicate dealurile din împrejurimi. Orașul pare mort.
Pare. Dar nu e. Să nu mă las înșelat. Orașul colcăie de infractori și scursuri. E datoria mea să-l curăț. Aceasta mi-e misiunea. Acesta mi-e destinul. Aici... Hei, ia te uită!
Un fascicul de lumină țâșnește dintre clădiri și se proiectează pe plafonul norilor, lăsând să se ghicească pe cer forma unui imens liliac. Semnalul e clar ca lumina zilei, care în acest moment pare un concept abstract, cât se poate de îndepărtat: căpitanul Gordeanu are nevoie de el. Lililanterna™ a fost instalată pe acoperișul secției 1 de poliției cu scopul de a-l invoca pe justițiarul suprem în caz de urgențe.
Mă întreb care-i urgența acum. S-a întors Pinguinul? A evadat Jokerul? A făcut DouăFețe o chestie de două ori? Orice ar fi, trebuie să mă grăbesc.
Conștient de gravitatea situației, dar și sătul de scări până peste urechi, Omul Liliac coboară în rapel cele unsprezece etaje și o ia la fugă către locul în care și-a parcat Lilimobilul™. Locurile de parcare sunt marfă prețioasă în oraș și el trebuie să alerge o bucată bună până ajunge la mașină. Răsuflă greu și, cu o mână pe splină și alta sprijinită de capotă, are nevoie de câteva minute serioase ca să-și revină. Minute în care orice s-ar putea întâmpla. Un dezastru care ar putea fi prevenit prin dezlegarea unei ghicitori. Un îngheț. O infestare cu buruieni. Orice.
Suspendat de buza acoperișului secției 1 de poliție, Omul Liliac așteaptă un moment prielnic pentru a apărea pe nesimțite lângă căpitanul Gordeanu. Îl pândește în tăcere și, în timp ce căpitanul se scotocește în buzunare după o țigară, Omul Liliac sare în acțiune. Se ridică din brațe pe marginea acoperișului, trage picioarele după el, face o tumbă până în spatele unei magazii de scule, se prinde de ea, se urcă pe magazie, își aranjează pelerina și se aruncă în aer astfel încât să aterizeze fix lângă căpitan. Transferul îi ia multe secunde. Din fericire, în tot acest timp căpitanul e ocupat cu țigara lui electronică, pe care o scoate din tocul ei de încărcare și o completează cu un chiștoc concentrat de nicotină. Mai sănătoasă, dar la fel de puturoasă, se gândește căpitanul în timp ce își manevrează viciul. Nu apucă să tragă vreun fum, căci Omul Liliac apare din neant în fața lui.
- Lili, ce m-ai speriat! exclamă căpitanul. De ce trebuie să faci mereu asta?
- Ți-am spus să nu îmi mai spui așa, se răstește la el Omul Liliac cu o voce răgușită, de fumător înrăit. Dacă te aude cineva? Îmi strici toată imaginea.
- Deci pentru imagine faci tu tot ce faci, am înțeles...
- Lasă asta! Ce s-a întâmplat? A lansat Sperietoarea o toxină nouă? A jefuit Femeia Pisică vreun seif?
- Ultima data când am verificat, cel mai grav lucru făcut de Femeia Pisică a fost să dărâme chestii de pe rafturi înalte. În rest, și ți-am spus asta de o mie de ori, orașul e destul de liniștit și chiar nu e nevoie să-l patrulezi în fiecare noapte. Câte becuri ai spart noaptea asta? Câte interfoane ai stricat? Ți-am mai spus. Dacă e ceva, te sunăm noi. Serios vorbesc. Avem telefoane cu 5G și tu insiști să primești mesaje luminoase pe cer. Bine că nu folosești porumbei.
Omul Liliac îl scanează pe căpitan de sus până jos, cum ar face-o cu orice suspect. De fapt, întreg discursul căpitanului e suspect. Posibil să fi căzut chiar și el pradă corupției. Situația va trebui investigată în amănunt. Dar altă dată. Deocamdată, semnalul e clar. Căpitanul are nevoie de ajutor.
- Am înțeles. Trecem pe 5G. De fapt, am o companie de cercetare care lucrează deja la tehnologia 7G. Am sărit peste 6G, ca să i-o luăm înainte concurenței. O să te pun în contact cu ei, să-ți facă un upgrade la hardware.
- Simt că nu ai prins esențialul din ce ți-am spus eu, spune oftând căpitanul.
- Lasă asta! Ai nevoie de mine. Ce s-a întâmplat?
Cerculețele de fum scoase de căpitan sunt deformate de picurii de ploaie după ce ies de sub protecția umbrelei. Căpitanul se scarpină în păr cu țigara electronică și îl fixează pe Omul Liliac cu o privire care lasă de înțeles că se consideră prea bătrân pentru meseria asta. Scuipă din vârful buzelor un fir de tutun imaginar, reminiscență a vremurilor în care fuma țigări cinstite, și își expune problema.
- Știi că noul ministru ne-a tăiat fondurile. Din cauza asta, n-am cu ce să plătesc oamenii. În afară de tine, nu știu pe nimeni să lucreze gratis. Sau, mă rog, să lucreze pentru expunere. Mă văd nevoit să prioritizez cazurile. Iau doar ce pot duce.
- Pentru asta sunt aici, intervine încrezător Omul Liliac.
- Există acum o problema pe care n-o pot gestiona și pe care nici nu o pot aborda.
- Pentru că trebuie depășite limitele legii. Repet: pentru asta sunt aici, declară Omul Liliac vizibil încântat de șansa de a destructura încă un carter de crimă organizată, un clan mafiot sau o rețea de trafic de carne vie.
Căpitanul pune țigara deoparte și, cu mâna proaspăt eliberată, începe să-și maseze fruntea. Păstrează o clipă de liniște, pentru a spori dramatismul dezvăluirii, apoi lansează bomba.
- Au apărut vânzătorii de petarde și artificii.
Omul Liliac își rulează deja în minte lista de găinari pe care îi poate stoarce de informații. Planul e format înainte ca Gordeanu să poată să-și continue discursul.
- De data asta, Lili...
- Ți-am spus să nu-mi mai spui Lili! se agită Omul Liliac.
- De data asta, omule, se lucrează la un alt nivel.
- Sunt protejați de sus? Până unde se întinde caracatița? Primar? Ministru? Să nu-mi spui că s-a ajuns până la președinte!
- Sunt protejați din toate părțile. Lucrează online.
Așa cum se întâmplă de fiecare dată în mijlocul unei lupte, Omul Liliac e forțat să se reorienteze tactic în funcție de mișcările inamicului. Căpitanul îi vede sclipirea din ochi și aproape că se teme pentru răufăcătorii care urmează să se izbească de furia liliacului. Aprobă tacit, dintr-o mișcare a capului, orice metodă de soluționare a cazului aleasă de apărătorul secret al orașului și pleacă de pe acoperiș. Omul Liliac așteaptă două minute, apoi coboară și el, tot pe scări, pentru că sfoara i-a rămas pe blocul de pe care păzise mai devreme orașul.
Intrat în mașină, Omul Liliac apasă până la podea Liliaccelerația™ și se grăbește să ajungă la Lilipeșteră™, de unde urmează să atace cibernetic site-urile care comercializează petarde și artificii cât e noaptea de lungă. Noaptea lucrează în slujba dreptății și a oamenilor. Ziua are un alt job. Lucrează doar în slujba oamenilor, în calitate de dezvoltator imobiliar.
Nu e rau de loc. Ma duce cu gandul la textele scrise de Ars Amatoria acum ceva timp. Prea mult timp, daca ma gandesc bine...