Pelerinaj la templul masculinității

locul în care bărbații își iau în stăpânire destinul

Ăsta-i, mânca-ți-aș gura ta!

Ăsta-i locul în care bărbații pot să fie bărbați.

Ăsta-i locul în care masculii pot să-și câștige atributul de alfa, să-și ia în stăpânire destinul, să-și împlinească potențialul și, eventual, să găsească și o veioză simpatică pentru birou.

Ăsta-i magazinul de bricolaj, locul în care te echipezi cu unelte și materiale pentru a construi viitorul, pentru a corecta stricăciunile prezentului, pentru a te pune de-a curmezișul entropiei și a clădi cu mâinile tale ceva ce să dănuie în timp și să sfideze tendința naturală universului de a se degrada constant.

Mecca masculinității. Templul în care vin toți meseriașii ca să se umple de har și chit și dibluri și robineți și îngrășământ pentru gazon. Locul sfânt în care se adună cei care știu cum funcționează lumea și știu și cum s-o repare în caz că începe să funcționeze greșit, pentru că au deja toate sculele necesare acasă. Și dacă nu le au, știu exact de unde să le ia.

În spațiul acesta sigur, fiecare își cunoaște traseul și fiecare știe ce are de făcut. Fiecare e stăpân pe el și pe cunoștințele lui într-ale zugrăvitului, într-ale pusului de gresie, într-ale schimbatului de clanțe.

Fiecare își poate da liber sinelui primordial ca să-i explice femeii cum funcționează o mașină de scarificat, o pompă de apă submersibilă sau un disjunctor monopolar, fără a fi acuzat de mansplaining, misoginie sau condescendență.

Seriozitatea unui bărbat care-i explică chestii unei femei într-un magazin de bricolaj nu e întrecută decât de seriozitatea unui copil care îți înșiră toate motivele pentru care are nevoie de jucăria aia.

E ceva în aer. Parfumul proiectelor potențiale. Te uiți în jur la toate instrumentele de modelat mediul înconjurător și te gândești că ai putea oricând să-ți mansardezi și tu garajul, dacă e.

Să-ți pui singur parchet. Să schimbi o ușă. Să montezi un gard.

Ai putea să-ți faci singur o canapea din europaleți sau niște rafturi din afropaleți (care sunt la fel, dar cu câțiva centimetri mai lungi). Ai putea să-ți montezi, să lipești, să instalezi, să schimbi, să adaugi, să pui, să vopsești, să sapi, să multe.

Magazinul de bricolaj e raiul verbelor de acțiune.

Aici vin doar oameni care au treabă. Care fac chestii să se întâmple. Care au nevoie de ceva anume. Nu vine nimeni să caște gura la rafturi și să vadă “ce-au mai adus nou”. Nu vine nimeni să caute inspirație, pentru că ar lucra ceva și nu știe ce.

Te pătrunde un fior aproape religios când intri în tărâmul plin de posibilități al magazinului de bricolaj. Începi să crezi în viața de după. De după ce începi să lucrezi la proiectul tău.

L-am simțit pe pielea mea. M-am scăldat în el. L-am savurat și am căutat să-l retrăiesc. Drogul productivității. Beția reparațiilor. O ușă care nu mai scârțâie. O baterie de duș care nu mai picură. Un scaun de lemn recondiționat care trebuie șmirgheluit înainte să-l dau cu lac.

Dar unde e șmirghelul? Nu e la benzile adezive. Nu e la vopsele. Nu e în zona cu lemne. Trebuie să întreb pe cineva. Câcat! O să par un amator. Un habarnist. Un fraier care n-a mai șmirgheluit nimic la viața lui. De fapt, am șmirgheluit mult și bine. Am o rolă întreagă de șmirghel acasă. Nu mai știu de unde l-am luat. Dar acum îmi trebuie unul mai fin. Cel de acasă e prea aspru.

Dublu câcat! Sunt doar femei care lucrează în magazinul ăsta. Eu, masculul alfa, stăpânul uneltelor, constructorul, reparatorul, mânuitorul mașinilor de găurit cu rotopercuție, eu trebuie să-i cer ajutorul unei femei pentru a găsi ceva la mine în Biserică?

E clar. Cel de sus, Meseriașul Suprem, mă pune la încercare. Așa e în toate religiile. E nevoie de sacrificiu. De renunțare la sine. Pentru că nu e doar despre mine, e despre întreaga comunitate. Înțeleg asta acum.

Șmirghelul e la raionul de unelte.

Așa se învață umilința. Așa se obține echilibrul. Angajând preotese în templul masculinității. Pare contraintuitiv. Pare nedrept. Dar e necesar pentru izbăvire. E necesar pentru Reparația de Apoi. Și e dificil să-ți calci pe mândrie și să ceri ajutor.

Cred că de asta nu mai merge lumea la biserică.