Charley se trezește dintr-un coșmar și aterizează în altul. Își simte capul împachetat în sârmă ghimpată și gura căptușită cu vată stricată. Carnea îl arde și ochii îl înțeapă când îi despică greoi să-și inspecteze împrejurimile. Percepe lumina dimineții ca pe o jignire personală, un afront la adresa bunăstării lui. Se întoarce pe spate și mișcarea e întâmpinată cu proteste de cap, care se crispează dureros undeva în străfundul ochilor, aproape de ceafă. Stomacul îi maimuțărește gestul și se întoarce și el, bolborosind grețuri ce promit să se concretizeze în ceva neplăcut. Un fior rece îi contrazice fierbințeala corpului în momentul în care își remarcă goliciunea.
Hai că putea fi mai rău. Dacă eram într-adevăr mort, dormeam îmbrăcat. Uite că am reușit totuși să mă dezbrac, deci am fost zombi, cum s-ar zice. Mort de beat, dar viu. Totuși, nu țin minte să fi băut mai mult de două beri cu băieții. Am jucat biliard cu Steve. Am vorbit despre fotbal cu ceilalți, prietenii lui Steve. Altceva?
Își freacă ochii cu dosurile palmelor, căutând claritatea, căutând în memorie detaliile rătăcite ale serii. Trecutul se accesează cu ochii închiși și mintea deschisă. Culorile ce-i dansează fractalic pe sub pleoape se transformă în stroboscopii stridente ce-și aruncă ritmic razele reci asupra unor instalații cu aspect industrial. Charley se lasă în voia lor și țopăie haotic printre viziuni divorțate de orice sens, sare peste plăci metalice și țevăraie lucioase cu halouri neon, se întinde ca un săritor olimpic printre elicele unor ventilatoare ce se rotesc sacadat în aburi grei și zboară printr-o geometrie tăioasă de sticle și oglinzi. Într-un final, se frică să nu amețească și mai tare, cască ochii și fragmentele de vis i se spulberă printre gene lăsând loc realității.
Eșuat pe spate, se ține de cap tânjind după o Fanta de lămâie și își trasează în minte traseul cel mai scurt către frigiderul în care e aproape sigur că nu are nimic de genul. Premiul de consolare, un pahar cu apă de la chiuvetă, îl va onora în egală măsură. Plescăie puturos anticipând apa ce îl va readuce parțial - și doar temporar - la viață. Dă să se ridice și aerul uscat al Arizonei încremenește în jurul lui în clipa în care observă urmele de pe brațul drept. Mici dungulițe pornesc dinspre umăr spre cot, ca o colonie de furnici roșii în căutarea unui mușuroi.
Ce căcat am făcut? Ce-i asta?