Teoria relativității banilor

Einstein a spus că o oră de TikTok pe toaletă e infinit mai scurtă decât cinci minute de făcut rapoarte în Excel.

Habar n-am de unde a știut Einstein despre TikTok, probabil că a furat și asta de la Eminescu.

Mă rog, omul a încercat să explice teoria relativității în termeni simpli:

O secundă cu degetul pe o sobă încinsă e mai lungă decât alea cinșpe minute în care cineva îți spune ce-a visat.

O noapte de amor cu iubirea vieții tale pare scurtă pentru tine, dar extrem de lungă pentru vecinul care te aude prin perete.

Chestii de genul.

E greu pentru oameni să înțeleagă implicațiile faptului că energia este egală cu masa înmulțită cu viteza luminii la pătrat, dar e mai simplu când Einstein spune că timpul se simte diferit în funcție de chestiile pe care le faci.

De exemplu, dacă mergi cu viteza luminii, timpul se simte într-un fel pentru tine, și total diferit pentru gaborul care stă cu radarul în boscheți.

Eu vreau să duc teoria lui Einstein mai departe și declar că nu doar timpul e relativ, ci și banii.

O sumă de bani nu e întotdeauna egală cu aceeași sumă de bani.

Ca să-mi cumpăr o pereche de pantofi sport, am căutat oferte pe șapte site-uri diferite și m-am uitat la câteva zeci de modele. După vreo două săptămâni de zbateri și răzgândeli, mi-am luat niște “alergători” cu care o să merg în plimbări lejere prin oraș.

Au costat 350 de lei.

În aceeași perioadă, mi-am comandat și niște cărți. Voiam una singură, o carte cu benzi desenate care costa vreo 70 de lei, dar mi-am luat mai multe. Am făcut-o ca să primesc livrarea gratuită, dar și pentru că am recunoscut unele titluri de pe #booktok și le-am vrut, de curios.

Cost total, după reducerea de client fidel: 350 de lei.

Durată plasare comandă: 5 minute.

Zbateri interne: zero.

Și nu e prima dată când observ că banii sunt relativi.

În vacanțe, plătesc fără să clipesc o sută de euro pentru o masă plină de tapas și sangria. Dar dacă e să-mi iau un tricou cu cinzeci de euro, ca suvenir, stau pe gânduri, mă frământ, încep să fac inventarul tricourilor de acasă, că sigur n-am nevoie de încă unul, calculez, transform în lei, mă gândesc câte facturi aș putea plăti acasă cu banii ăia, o enervez pe soție și pierd aiurea o grămadă de timp.

Pentru că banii nu sunt toți la fel. O sută de lei poate fi mai distractivă decât altă sută de lei, în funcție de chestia pe care o faci cu ei. O sută de euro e mai ușor de cheltuit decât o altă sută de euro.

De asta mă simt nevoit să emit teoria relativității banilor, oferindu-i și o formulă matematică edificatoare:

dacă relativitatea timpului e E egal MC pătrat,

relativitatea banilor e B egal MC rotund.

Unde B sunt banii, M e cât de Mult îți dorești produsul, C e cât de mult Crezi că o să te ajute produsul, iar rotund e felul în care o să te simți după cumpărare. Rotund, adică împlinit.

Teoria stă în picioare.

Pantofii sport nu mi-i doream cu foc, că mai am vreo două perechi. Și nici nu mă ajută enorm, că stau mai mult pe acasă. Cărțile, în schimb, le voiam, asta deși am deja un teanc de douăjde cărți necitite. Iar de ajutat, nu încape îndoială. Plus că eu am obiceiul să mă dau rotund cu chestii livrești, nu cu țoale.

Deci: Q E D

questiunea e demonstrată