Trăim vremuri biblice
În Biblie, Dumnezeu trimite zece molime peste poporul egiptean pentru a-l convinge pe faraon să-i dea Groenlanda sau Nobelul pentru pace sau petrol ieftin sau ceva de genul. Habar n-am care-s detaliile exacte. Am ascultat pe diagonală ce se vorbea la orele obligatorii de religie din liceu.
Oricum, să bați țăranii ca să priceapă regele nu-i cea mai bună tactică de negociere sau abordare din partea unei ființe atotputernice care are tehnologia să-l sustragă lejer pe faraon din piramida lui cu elicoptere SWAT.
Ideea e că, uitându-mă pe geam la vremea apocaliptică de afară, mi-am dat seama că înțeleg prin ce-a trecut poporul egiptean pentru că trecem și noi prin ceva similar, dar la nivel global. Cel mai probabil, tot din cauza evreilor (glumesc, evident, vă rog nu puneți Mossadul pe mine).
Egiptenii biblici au avut sânge-n Nil, broaște, păduchi, țânțari, boli, bube, lăcuste, grindină, întuneric și moartea primului născut. Ceea ce trebuie să fi fost groaznic, deși chestiile astea nu s-au întâmplat chiar așa, pentru că Biblia e doar un playlist de metafore compus de Sf. Hieronim din zeci și zeci de texte care circulau pe atunci, scrise de tot felul de oameni.
De exemplu, dacă omul nostru alegea și texte în care femeia e mai puțin roabă și mai mult egala bărbatului (pentru că existau și astfel de scrieri), altfel ar fi arătat lumea de azi.
M-am trezit simțind că trăiesc vremuri biblice pentru că în weekend m-am tot uitat la clipuri despre AI și abia acum mi s-a sedimentat ideea că asta e cea mai recentă molimă. După covid și războiul global dar silențios cu Rusia, chestia care ne face pe toți să ne întrebăm “De ce, Doamne? De ce?“ e inteligența artificială.
AI e o molimă pentru că ne afectează pe toți în moduri mai mult sau mai puțin subtile, dar definitive. Ne ia joburile ca să le facă la fel de prost. Ne uniformizează algoritmic existența. Ne supraveghează și ne manipulează. Ne restrânge autonomia și abilitățile. Și ne vorbește atâââât de frumos în timp ce face toate astea.
În aceste condiții, eu abia aștept să văd care-s următoarele molime. Sau poate că nici n-o să existe altele, dacă se desecretizează complet dosarul Epstein, că presupun că de asta ne pedepsește Dumnezeu pe toți, pentru că toți faraonii fac parte dintr-o gașcă globală de pedofili siniștri.
O grupare condusă de un evr—
Ha! V-am zis că tot ei sunt de vină! (glumesc din nou)



Orice glumă conține un sâmbure de adevăr! :)