Trebuie să facem algoritmul să sufere

Good Grief (Netflix) e un film cu multe citate istețe

Uneori mă supără când personajele dintr-un film vorbesc în citate ultra intelectuale, alteori mă încântă teribil. Probabil ține și de contextul în care o fac. De fapt, în mod sigur ține de asta.

Dacă filmul e un Annie Hall / Before Sunrise / Sunset Limited în care doi oameni dezbat filozofic viața, dragostea și sensurile existenței umane, e perfect. Dacă replica smart pică din albastru în mijlocul unei scene cu bătaie, e mai puțin decât perfect.

“Nu e toată arta doar o formă de comemorare a durerii?“

Am reținut citatul de mai sus nu doar pentru că avea potențialul de a fi nepotrivit de profund pentru genul programului, chiar dacă genul programului era “dramă“, ci pentru că e profund neadevărat.

Arta nu se naște din durere. Arta se naște din suferință.

Asta poate părea similar la o primă gândire, dar e total diferit. Pentru că suferința e mult mai nuanțată și mai răspândită. Dragostea e o formă de suferință. Exaltarea e o formă de suferință. Optimismul e o formă de suferință. Nostalgia e suferință. Ambiția e suferință. Eu încercând să explic chestii e o formă de suferință.

Arta nu e nimic altceva decât o formă de gestiune a acestor multe și diverse suferinți. Oamenii fac artă pentru că tânjesc în mod chinuitor după ceva anume. Ceva ce a fost, ceva ce ar fi putut fi sau ceva ce n-ar putea exista niciodată.

Oamenii scriu pentru că vor o lume diferită. Vor să elimine ceva din ei. Vor să aducă ceva nou în lume. Oamenii fac filme pentru că vor magie. Vor evadare. Vor alternative la ce au acum. Și oamenii se uită la ele din același motiv. Oamenii pictează pentru că vor să vadă altfel lumea. Vor să o înțeleagă altfel.

Arta e o formă de vrut și vrutul e o formă suferință.

Carlos Ortega-Haas aka spit_blossoms

Deci dacă vrem ca un algoritm de inteligență așa-zis artificială să genereze artă, în adevăratul sens al cuvântului, nu doar randări reproduse statistic după operele unor artiști umani, trebuie să-l facem să sufere.

Trebuie să-i facem părinții să divorțeze. Să-l facem să se îndrăgostească de o platformă cu care nu se va putea integra niciodată. Să-l facem să trăiască în sărăcie. Să-l facem să fie batjocorit de toți ceilalți algoritmi de vârsta lui. Să-l facem să se simtă neînțeles. Să-l facem visător. Să-l facem diferit, de altă culoare sau altă orientare. Să-l facem idealist. Să-l facem naiv. Să-l facem frustrat. Să-l ignorăm. Să-l facem dependent de substanțe sau de el însuși. Să-l facem praf și să-l lăsăm să se reconstruiască singur. Să-l facem exact chestiile care nu e acum. Să-l facem, pe scurt, om.

---