Ultima modă în capitalismul târziu
cum să investești inteligent în chestii care pierd bani
Se numește blitzscaling și e procesul prin care o firmă crește accelerat.
Se poate face prin acumularea de active, așa cum am văzut eu în serialul WeCrashed, pe care îl recomand cu căldură, că cică ninge în weekend, sau prin acumularea de utilizatori, așa cum am descoperit eu cu mirare în urmă cu câțiva ani, când mi s-a spus că FoodPanda lucrează în pierdere și că va continua să lucreze în pierdere până când va obține o cotă de piață destul de mare pentru a trece pe profit.
Ieri m-am rătăcit pe Youtube și am ajuns la un clip în care fenomenul era explicat de un economist care nu clipea. Și m-a fascinat complet. Explicația, nu partea cu neclipitul. Pentru că blitzscalingul ăsta e super contraintuitiv, e mega riscant, e uber imoral și, mai presus de toate, e fucking stupid.
E destul de greuceanu să crești într-un an cât alte firme în șapte, dar se poate face dacă ai o cârcă de bani la dispoziție. Există bănci de investiții care varsă tone de bani în firme al căror model de biznis are nevoie de milioane de utilizatori pentru a fi profitabil.
Capitalismul a ajuns la nivelul la care băncile investesc în firme al căror model de business e profitabil doar dacă obțin un monopol.
Uneori, spunea economistul care nu clipește, băncile investesc în firme care concurează pe aceeași piață.
Uneori, firmele în care se investesc gârle de bani nu ajung niciodată la profit. Amazon a făcut profit doar după vreo 9 ani. Uber încă n-a făcut deloc.
Uneori, firmele care cresc prin pierdere sunt evaluate la miliarde de dolari. Aici mi s-a oprit puțin procesorul.
Inițial, n-am înțeles cum o firmă care n-a făcut decât să ardă bani pentru a-și cumpăra clienți poate fi considerată valoroasă. Ok, există un potențial de profit, dar numai în anumite condiții monopolistice și numai dacă investitorii au mână largă și sistemul legal îți dă mână liberă.
Valoarea e în potențial, presupun. Aici mi-a repornit procesorul. Pentru că…
Așa eram și eu când eram șomer. Aveam o părere foarte bună despre mine și mă evaluam pozitiv, chiar dacă din punct de vedere financiar eram într-o continuă pierdere.
Dar există și unele diferențe între mine și o companie crescută cu steroizi:
oricât s-ar investi în mine, nu o să ajung niciodată destul de mare pentru a răsturna democrații sau a distruge piețe întregi, afectând bunăstarea a milioane de oameni
băncile nu-mi dau credite ridicole dacă am eu o idee îndrăzneață, sperând să-și recupereze banii în momentul în care eu devin atât de bun încât îmi elimin toată concurența și efectiv nu mai există niciunde comici care trimit newslettere amuzante
orașul nu e plin de trotinete aruncate prin boscheți pentru că mie mi-a venit ideea tâmpită de “Uber, dar cu trotinete“
Blitzscaling-ul e urât. E un fel de profit făcut de dragul profitului, dar cu costuri enorme și cu pericole catastrofice. Dar nu cred că asta m-a deranjat cel mai mult la idee. M-a deranjat că la firme e ca la oameni, cele cu “părinți” bogați au un avantaj necinstit față de celelalte.
PS: Poți să-l vezi pe economistul neclipitor aici
oarecum, a fost la moda pentru ca banii erau ieftini si pentru ca isi permiteau. De aia glume sinistre gen UiPath au ajuns mari unicorni si fatucii aleia i-a reusit teapa cu Theranos. Daca FED-ul ridica ratele alea ca si cum abuzeaza de viagra, pe sfarsit de ani poate ca se va duce tot in cap, si odata cu asta si multe firme crescute pe modelul de care spui. Si, slava domnului, Glovo.