Dexter a adormit ascultând lecții de limba franceză și s-a trezit repetând obsesiv omelette du fromage. Eu am adormit ascultând un podcast și m-am trezit având păreri despre orice.
Covridogul e o invenție extraordinară, dar mincinoasă. Covrigul e întotdeauna rotund, cu sau fără împletitura aia din mijloc. Deci: crenvurștul e acompaniat de un baton, nu de un covrig. Deci: covridogul e mai degrabă un batondog. Problema e că batondog nu sună deloc delicios. Uneori, suntem foarte împăcați cu faptul că ni se servesc minciuni.
În general, e neindicat să faci afaceri cu o femeie la ciclu. Va negocia la sânge.
România nu are Michael Jackson-ul pe care îl vrea, ci pe Michael Jackson-ul pe care îl merită: Cristian Pomohaci. Avere impresionantă? Da. Voce surprinzător de fină? Sigur. Plăceri dubioase? Hiii hiii.
Teoretic, toate bancnotele românești sunt plastice de unică folosință.
Recomand mersul într-o vacanță all-inclusive doar dacă vrei să te simți ca un telefon care stă tot timpul la încărcat.
Coșmar garantat: să-ți povestească cineva ce-a visat. (pentru că rimează, e adevărat)
Valul 4 ar trebui să fie numit, simplu, V4LUL. Asta doar așa, ca să simțim că e ceva special și nou, nu doar acceași Marietă cu altă izoletă.
Valurile de Covid sunt ca filmele Fast and Furious. De fiecare dată îți spui că nu are cum să apară încă unul și de fiecare dată apare încă unul, mai stupid, mai exagerat și mai de succes decât anteriorul. Singura diferență e că unul umple cinematografele, iar celălalt umple spitalele.
despre #oportunitate
Se spune că atunci când oportunitatea îți bate la ușă, trebuie să deschizi.
Sloganul fiind trecut prin mai multe departamente de marketing, omite elegant faptul că e super lipsit de respect din partea oportunității să bată neinvitată la ușă și să vină în vizită pe nepusă masă, pe nefăcut pat, pe neaspirat covor, fără să dea un amărât de mesaj sau un telefon înainte.
Oportunității nu-i pasă că ești ocupat cu altele, că ai treabă, că ești în mijlocul unui serial sau că efectiv nu faci nimic, dar nici nu ai chef să stai la povești cu ea, pentru că oricum nu vă cunoașteți intim și nu aveți ce împărți, tu crescând în Valea Jiului, o zonă complet pustiită de oportunități.
Ba mai mult, tu ai zero încredere în oportunitate după ce a dovedit de prea multe ori că are tendințe bipolare și într-un minut e o oportunitate de a face sex sau de a merge în vacanță și alteori e o oportunitate de a te căca pe tine la festival și de a te face de râs în fața tuturor prietenilor și străinilor care trec pe lângă tine și n-au nările prea pline de fum de marijuana ca să-și dea seama că ceva e putred în Bonțida și că acel ceva ți se scurge ție pe crac în jos.
Deci, dacă oportunitatea îți bate la ușă sau îți sună la interfon, e total acceptabil să te prefaci că nu ești acasă, exact așa cum făceam eu prin clasa a șaptea când colegul Pavel trecea pe la mine în fiecare dimineață ca să-l ajut cu temele sau să-i explic lecțiile, de parcă era responsabilitatea mea să acopăr neajunsurile unui sistem educațional care îngrămădea treizeci și ceva de de elevi într-o clasă și apoi se aștepta ca profesorii să-i învețe pe toți algebră, chimie, fizică și educație tehnologică.
Era spre finele anilor ’90 și automatismele comunismului piereau încet, dar fără ca autosuficiența aceea săracă și inventivă să fie înlocuită cu resurse noi, fie ele intelectuale sau mai concrete, astfel că educația tehnologică pe care o primeam se concentra îndeosebi pe tehnologia traforajului și, într-o lecție pe care încă o țin minte, pe tehnologia făcutului de sandwich-uri.
Și pentru că școala era una micuță, dimineața îi îngrămădea în clase pe cei din școala primară și seara, pe cei din gimnaziu, de ajungeam prin lunile de iarnă să facem lecții în timp ce afară era o beznă mai groasă decât cea din mină. Părea că facem ore de dirigenție la seral. Părea că silabisim texte într-o sală ruptă de realitate, deconectată de restul existenței. Și pentru că nu știam mai multe atunci, părea ok.
Deci mai dă-o și dracului de oportunitate. Dacă e ceva, o sun eu.
Poți primi ierbosofii direct pe mail dacă te abonezi la chestia asta pe care tocmai am început-o:
Avantaje: nu aștepți după algoritm ca să-ți arate postările mele incredibil de moderat amuzante, pentru că algoritmul e ca un curier: vine doar când vrea el, te deranjează când ți-e lumea mai dragă, și mai are și privirea aia dubioasă de “vezi că știu unde stai“.
Alte avantaje: primești content de calitate gratis și primești content suplimentar, de calitate superioară, pe bani. Recunosc, ăsta e un avantaj și pentru mine.
Dezavantaje: nu există, domle, așa ceva.
Din cauza ta, am devenit patreon, ador EpicShow si am descoperit super oamenii din Epic. asa ca un sincer multumesc! Poate odata, vom bea si o bere, in orasul ala scump in care traiesti.