Vești proaste pentru cei predispuși la demență

În primul rând, ești predispus la demență. Asta-i deja destul de rău. Când și cum te-ai predispus la ea, habar n-am. Ai făcut tu ceva, ai mâncat stricat, ai zis, ai înjurat. Sau poate te-ai născut dintr-un amestec nefericit de materiale genetice. Sau ai crescut într-un mediu demențial. Contează prea puțin. Ideea e că ești înclinat către o degenerare tragică a facultăților mintale.

Partea aparent bună e că declinul mintal se poate încetini. Înclinația se poate îndrepta. Spun “aparent“ pentru că soluția se poate dovedi a fi mai neplăcută decât problema în sine.

Există un mit conform căruia ne naștem cu niște zeci de miliarde de neuroni și cam aia e, numărul doar scade de acolo. În tot restul vieții nu facem decât să pierdem din ei, ba distrugându-i cu alcool și internet, ba lăsându-i uitați într-un sertar pentru că n-am știu exact la ce folosesc.

Mai nou, s-a descoperit că există o parte din creier care produce neuroni noi, numai buni de combinat în sinapse care să te ajute să conduci fără GPS sau să faci o ciorbă fără a căuta rețeta pe canalul de TikTok al Jamilei. Atât că neuronii noi sunt neuroni cu nevoi speciale.

Nevoia lor? Să fie provocați.

Dacă neuronii noi sunt puși să lucreze chestii ușoare, cum ar fi să livreze mâna la telecomanda cu care pornești Netflix-ul să bingiuiești un sezon de serial într-un weekend, atunci ei mor repede. Au viață mai scurtă dacă sunt puși la treburi ușoare.

Și aici vine partea nasoală pentru ăștia care vrem neuroni mulți și sănătoși până la adânci bătrâneți. Muncile alea grele cu care trebuie antrenați neuronii pentru a rezista cât mai mult în creier sunt muncile de socializare.

Navigarea relațiilor umane solicită cel mai puternic creierul, pentru că relațiile sunt complexe și au multe aspecte, care trebuie analizate toate într-un ritm nebun. Dau un exemplu aleatoriu și fără legătură cu ceva ce mi s-a întâmplat în weekend.

Vine un prieten și spune că-i place că am lăsat gazonul mai sălbatic, așa, cu păpădii și buruieni. Ce a vrut să zică cu asta? Sunt leneș că nu l-am tuns și îngrijit mai bine, să arate ca un covor de birt sătesc? Se crede mai bun decât mine? Îmi admiră curajul? E gelos că eu am gazon și el stă la bloc? E sincer? E ironic? E doar o chestie pe care o spune de politețe?

Chestiile astea nu se pot analiza în neant. Trebuie puse într-un context mai amplu. A mai fost sincer cu mine în trecut? Dar ironic? Dar invidios? E genul de om care ar arunca cu politețuri doar așa, de dragul conversației? Cum arăta în timp ce-a spus-o? Cum a fost viața lui în ultima perioadă, că poate remarca lui e rezultatul altei supărări?

Asta e doar prima replică dintr-o discuție de multe ore. Fiecare cuvânt poate fi suspus unei analize exhaustive. Solicitarea mintală pe care o impune interacțiunea cu un om e enormă. Și e exact chestia de care au nevoie neuronii ăia noi.

Și asta e partea neplăcută: dacă vrei să trăiești mult și bine și nedement, trebuie să interacționezi cu oameni. Ori ai prieteni mulți cu care rămâi prieten până la bătrânețe, ceea ce e foarte greu pentru că unii mor și alții pățesc chestii și mai rele, cum ar fi intratul în politică. Ori îți faci prieteni noi, ceea ce e aproape imposibil, ca adult, pentru că majoritatea oamenilor sunt absolut groaznici.

Deci da, pe majoritatea ne paște demența.

---

PS: În timp ce scriam întrebările acelea multe, provocate de replica despre gazon, mi-am dat seama că femeilor le este mult mai ușor să gândească atât de profund și multifațetat o situație și că acesta ar putea fi încă unul dintre motivele pentru care ele trăiesc mai mult decât bărbații. Își folosesc mai corect creierul, adică îl folosesc pentru înțeles oameni, nu pentru ținut minte statistici și clasamente de fotbal sau formula 1.

---

PPS: Informațiile astea le-am găsit în Demența Digitală, de Manfred Spitzer, o carte mai veche despre cum ne strică internetul mințile. E foarte interesantă, chiar dacă lecțiile pe care le deprinzi din ea nu sunt cele mai îmbucurătoare. Sau n-au fost în cazul meu, care am niște neuroni comozi care nu vor să dea naștere la copii neuroni pe care să-i pună la treburi neplăcute, cum ar fi interacțiunea cu alți oameni.

---