Zice lumea că m-am vândut
Mi-am cumpărat încă o carte de interviuri cu oameni care scriu și fac comedie și mi-am dat seama că sunt atât de bătrân încât efectiv citesc podcasturi.
Poking a dead frog a lui Mike Sacks e plină de discuții lejere cu câțiva dintre greii comediei americane și sfaturi directe oferite de câțiva dintre supraponderalii comediei americane. Are chiar și câteva glume la care am râs cu scos aer pe nas.
Printre multele povești interesante, ponturi despre scris pe care le știam deja, anecdote cu celebrități, dezbateri de genul muncă vs noroc și piese de puzzle care îmi completează viziunea despre comedie, artă și viață, am dat și peste o idee care m-a oprit în loc.
Vorba vine, că citeam stând în pat, dar tot am avut senzația aia clasică, de gând care îți pune piedică și nu îți dă voie să continui ce făceai înainte. Gând care îți fertilizează imaginația și o obligă să nască scenarii și ipoteze. Gând exterior care naște gânduri proprii. Nu neapărat pozitive.
“Treat your audience like poets and geniuses and that’s what they’ll become.”
Del Close
Un citat frumos, elegant, cât de cât impecabil și aproape ireal de naiv în idealismul său. Spun asta influențat de vremurile în care trăiesc și în condițiile în care în ziua de azi suntem asaltați de “conținut” creat de oameni care fac exact opusul: ne tratează de parcă am fi proști și, prin asta, ne duc încet în direcția aia.
Internetul e inundat de content absolut stupid și efectul acestuia e deja vizibil.
Cățeii de usturoi sunt cât bocancul, calul pare făcut din cabluri de curent și biluțe care nu arată a nimic, haina copilului are nasturii și gulerul ampulea. Cu toate acestea, poza a adunat 106.000 de aprecieri și 5.500 de redistribuiri pe Facebook.
Dacă tratezi publicul ca pe un animal prost ce reacționează instinctual la nostalgie și populism, asta o să devină. Mare parte din el e deja acolo.
Singurul mod de a combate acest declin intelectual colectiv e prin crearea și distribuirea unor chestii istețe, ciudate, de nișă, diferite, intelectuale, random, autentice și sincere. Nu neapărat create de mine, dar nici nu mă supăr dacă îmi dai o inimă, un share, un dolar pentru a intra în lista de abonați VIP.
Asta mă aduce la a doua chestie faină pe care am citit-o în carte.
Ce înseamnă să te vinzi, ca om, ca creator de conținut, ca profesionist, ca artist?
Mă interesează personal subiectul vânzării de sine. E o chestiune care mi s-a reproșat mult în ultima lună. Și nu numai în ultima lună. Și nu doar străinii mi-au reproșat-o, inclusiv eu m-am suspectat de compromisuri artistice.
Recent, am făcut o gașcă de glume despre alegeri prin care a fost clară direcția în care înclin. Și singur, și cu gașca Epic Show.
Le-am făcut gratuit, din convingere, din nevoia de a ne exercita libertatea de opinie, din dorința de a ne flexa mușchiul comedic, dar și pentru că subiectul era prea mare pentru a fi evitat. Am făcut-o și pentru like-uri, de să mint?
Lumea a spus că ne-am vândut, deși noi făceam exact opusul vânzării. Spuneam exact ce voiam, cum voiam și când voiam. Pentru ei, asta era ceva atât de străin, atât de departe de experiența lor, încât le era clar că suntem vânduți.
În mod absolut trist, după 35 de ani de aparentă libertate, oamenii încă nu știu cum funcționează aceasta.
Paradoxal, foarte puțin oameni spun că ne-am vândut atunci când facem reclame evidente la bănci, fotolii de masaj, ciocolată sau șeminee. Care nici acela nu e neapărat “vândut“, dacă e să mă iau după Paul F. Tompkins, care spune că te vinzi doar atunci când faci chestii pentru bani, deși nu ai nevoie de acei bani.
Dacă ai destul bani ca să trăiești așa cum dorești, dar mai bagi o reclamă la păcănele ca să ai mai mulți, abia atunci se poate spune că “te-ai vândut“. Zice el. Dar o zice cu un alt exemplu, păcănelele sunt de la mine.
Dacă faci reclame să-ți plătești facturile, dacă lucrezi pentru firme cu care nu rezonezi doar pentru că ai guri de hrănit, dacă îți vinzi talentele celor care știu să exploateze cel mai bine respectivele talente, deși tu ai prefera să te lansezi pe cont propriu, atunci nu e vândut. E doar “făcut meseria”.
Urmând logica omului, dacă eu am nevoie de bani pentru operația câinelui, ar fi ok să fac reclamă la țigări, pariuri sau politicieni extremiști. Dar nu o să fac (și câinele o să sufere din cauza principiilor mele solide).
Deci am citit și n-am învățat nimic.
Și cu asta mă opresc, că discuția tinde să devină exagerat de serioasă pe măsură ce te afunzi în adâncurile comediei. Care e un domeniu groaznic, apropo. E singura formă de artă în care lumea te disprețuiește instant dacă o faci prost.
Prezinți un tablou neinteresant într-o galerie? Aia e. Pui pe Spotify o piesă meh-diocră? Skip și atât. Scrii o carte complet uitabilă? Ok. Ai încercat să faci o glumă și nu ți-a reușit? Lasă-te de meserie, fraiere, nu ești amuzant!
Esti amuzant. Tine-te de comedie!
Pai n-ai cum sa te lași Tibi pentru că ești genial și printre puținii care fac comedie originală în spațiul ăsta