Adu-ți aminte să tajdracu'

reminder pentru mine însumi

Aseară, în timp ce mă uitam la un meci de tenis de la Roland Garros, nevastă-mea mi-a pus o întrebare interesantă. S-a uitat fix în globii mei oculari și, cu cea mai blândă și pașnică intonație posibilă, m-a întrebat dacă, în ultimul an, am văzut vreo femeie care să mi se pară atrăgătoare în mod special.

De unde a venit întrebarea? Nu știu, că nu cred că mă uitam în vreun fel anume la jucătoarele de tenis. Mă rog.

Sunt singur că formularea a fost ușor diferită, pentru că șocul unei astfel de întrebări are tendința de a bloca toate procesele cognitive, chiar și pe cele de dinainte de a fi pusă, de habar n-ai ce s-a întâmplat sau ce ai făcut greșit ca să ajungi într-o situație ca asta.

Dar aia era ideea. Dacă mi-a plăcut “de vruna”.

Evident, n-am răspuns. Pentru că era genul acela de întrebare la care nu există răspuns corect. O întrebare încărcată, așa îi zic americanii. Loaded question. Gen: câte degete îți vâri în fund când te masturbezi la clipuri cu Dragnea gătind? Chiar dacă răspunsul e zero, tot e greșit. Pentru că de ce ai face asta? E de la mustață sau de la mâncare? Sau poate că te excită oamenii căzuți în dizgrație? În fine.

Mi-am zis în mintea mea “Tiberiu, tajdreacu’ din gură“ și apoi am zis cu voce tare că nu am ochi pentru alte femei de când am întâlnit-o pe ea. Singurul răspuns acceptabil, zic eu, chiar dacă ea a strâmbat la el.

Acela fost un tajdreacu’ înțelept, aproape filozofic, derivat dintr-o lungă experiență de viață de cuplu.

Pentru că ce era să zic? Că nu mi s-a părut niciuna atrăgătoare în mod special, dar că multe mi se par atrăgătoare într-un mod normal, hormonal, fizic, biologic? Cum ar fi cele de la sală, de exemplu, pe care echipamentul sportiv stă ca un strat de vopsea și lasă atât de puțin (și totuși, atât de mult!) imaginației?

Normal că n-aș fi putut să-i zic asta. Deși acum o scriu într-un newsletter la care e și ea abonată… Hmmmm. Apropo, dacă nu te-ai abonat încă la varianta premium, fă-o acum. Așa, ca donație, că dacă tot dau din casă, măcar să-mi iasă ceva din asta.

Adevărul e că n-am remarcat nicio femeie în mod special. Le remarc într-un mod total obișnuit, găsind câte ceva atractiv la fiecare. E un instinct masculin automat, presupun. O adaptare biologică. Un mecanism evolutiv de identificare a potențialului reproductiv într-un posibil partener. Sau o scuză pe care încerc să o vând convingător pentru a justifica faptul că uneori îmi mai fug ochii.

Deși, dacă stau bine să mă gândesc, poate că ar fi trebuit să răspund la întrebare cu exemple concrete. Că dacă eu sunt impresionat de alte femei, dar o aleg pe ea în fiecare zi, asta înseamnă că o consider superioară tuturor celorlalte. Deci e un compliment să mă uit după colega aia a ei care… Hmmm. Scriind asta mi-am dat seama că tajdreacu’ se poate aplica și formelor nevorbite de comunicare.

Tajdreacu’ pe internet¹

Din câte am observat, internetul nu îți mai dă voie să greșești. Orice ai scrie sau posta, se găsesc niște oameni sau boți care să-ți valideze opinia. Oricât de stupidă sau toxică ar fi.

Și n-ai o singură opinie pe zi. Într-o pauză de țigară de 5 minute poți intra pe rețele să explici cum stă treaba în materie de constituționalitate, familie, război asimetric, violență domestică, filme românești, abuz sexual, comedie, regimul armelor și munițiilor, încălzire globală, exportul de cereale din Ucraina, fashion, structurile de rezistență ale minelor de sare, nutriție, deficit economic și tenis feminin.

Așa se face că oameni care n-au făcut în viața lor o glumă îmi explică mie, care fac comedie de 13 ani, ce e amuzant. Primesc comentarii cu “trebuia să rămâi la glumele tale“ la clipuri care efectiv conțin glumele mele. Mă rog, umorul fiind subiectiv, e oarecum justificată reacția unora.

Dar la fel se întâmplă cu experții din orice domeniu. Sunt contestați tot mai des de habarniști cărora internetul le-a dat încredere să-și manifeste neîngrădiți ignoranța.

De asta, singurul mod în care poți discuta cu unii oameni pe internet e un sincer și necălduros tajdreacu’. Dezbaterea argumentată e inutilă, că nu face decât să le legitimeze poziția. Dacă vorbești cu ei ca și cum ar fi oameni normali, o să creadă că e normal să creadă că pământul e plat, că dacii au inventat vântul sau că femeia și-a meritat-o pentru că [ ceva incredibil de stupid ].

Internetul ne încurajează să credem că suntem experți în orice. Și chestia asta n-are cum să nu ni se urce la cap. N-are cum să nu ne afecteze. N-are cum să nu ne strice.

De unde și nevoia tot mai pronunțată de tajdreacu’ în viețile noastre.

Un tajdreacu’ la vremea lui poate să-ți salveze relația. Sau măcar seara, că nu cred că se supăra nevastă-mea mai mult de-o zi dacă îi ziceam că am descoperit recent o tiktokeriță care mi se pare simpatică și că… hmmm. Știi ce?

1. de aici, povestea o ia într-o direcție total diferită, ca filmul Sinners