Concurența în comedie

Dacă terminam Politehnica, acum probabil că aș fi scris despre toate felurile în care inteligența artificială va impacta lumea sau despre toate felurile în care noul cod fiscal va impacta domeniul IT.

Dacă terminam Studiile Politice, aș fi dat un context mai larg și mai limpede conflictului din Palestina. Că sigur era nevoie de încă o opinie fermă pe subiect.

Dar eu am absolvit secția de Management de la Facultatea de Studii Europene, așa că voi scrie despre ce știu mai bine: despre comedie.

Mai precis, despre concurența din domeniul comediei.

Personal, încă nu mi s-a întâmplat să mă simt amenințat de talentele vreunui coleg de “breaslă”. S-a întâmplat să fiu impresionat, încântat, surprins, optimist sau mândru, dar niciodată descurajat din a continua să fac amuzanturi doar pentru că l-am văzut pe altul fiind mai bun decât mine.

Pe unii comedianți i-am văzut pe scenă și am zis că pot și eu așa. Pe alții i-am văzut în exercițiul funcțiunii și mi-am dat seama că n-o să fiu niciodată ca ei. Dar e ok, am stabilit eu cu mine după o vreme, pentru că pot să fiu amuzantos în alte feluri. Ori singur, ori în echipe.

Dar există o chestie mă descurajează și-mi înmoaie mereu ambițiile comice. O chestie care îmi înfrânează pornirile creative. O chestie care mă frustrează și mă deprimă și mă lovește cu umorul ei inegalabil. Realitatea.

În unele instanțe de geniu spontan, realitatea își concentrează haosul într-o pepită de umor atât de pur încât îmi vine efectiv să-mi agăț tastatura în cui. Să mă predau și să nu mai spun sau fac nimic amuzantissim vreodată.

Cel mai mare dușman al unui comediant e realitatea.

Mi-am amintit de împăcarea asta a mea în relație cu comedianții mult mai buni decât mine și de mâhnirea mea în relație cu realitatea când am văzut TikTokul ăsta cu Gabi Tamaș.

briliant, mai bun decât orice a zis vreodată Hagi

Cel mai bun la fotbal băutor al țării (sau cel mai bun la sticlă fotbalist) e foarte supărat că jurnaliștii nu înțeleg diferența dintre a merge beat la antrenamente și a merge mahmur la antrenamente.

E un umor atât de natural și atât de sincer în replica lui încât realizarea că n-o să scriu niciodată ceva atât de desăvârșit, de comic, de perfect, efectiv mă doboară. Mă face să-mi caut altceva de lucru, poate în retail, poate în IT, poate în alte domenii total lipsite de umor.

Dar să explic de ce mi se pare mie teribil de amuzantescă faza, că nimic nu scoate umorul în evidență mai bine decât explicarea lui¹.

Unu la mână: tipul e super sincer și crede din tot sufletul ce zice. Sau poate e unu la picior, fiind vorba de fotbal. Nu contează.

Replici ridicole de genul acesta am mai auzit și la personajul Michael Scott, în serialul The Office, dar acolo sunt livrate de un actor care are în spate o echipă de scenariști profesioniști și tobă de comedie.

Gabi Tamaș a produs-o singur-singurel, foarte probabil în timp ce era mahmur. Nivel de comedie: Lionel Messi. Nivel de geniu: Stephen Hawking. Nivel de fotbal: divizia județeană.

Doi la mână. E mult mai greu să joci fotbal mahmur decât să-l joci beat. E demonstrat empiric. Beat, pot să alerg și să dansez ore întregi. Mahmur, abia mă ridic din pat să-mi fac un ceai. Quod erat îmbătandum.

Crearea de comedie profesionistă necesită muncă, disciplină, dedicare, antrenament, cunoaștere și o sclipire cognitivă bine controlată. De fiecare dată când realitatea îmi livrează o mostră de divin comic, ca cel menționat mai sus, mă simt ca un cofetar cu douăzeci de ani experiență care vede un copil cum strivește în pumni doi biscuiți și obține din ei o prăjitură Pavlova.

Nu mi se pare corect! Cum pot eu să concurez cu asta? Ce glumă despre bețivi pot să compun eu ca să rivalizeze “fraierilor, eu nu sunt beat, sunt mahmur când mă antrenez să fac sport profesionist”?

Nici una. Așa că trebuie să mă concentrez pe altceva. Fiecare amator care atinge involuntar sublimul reduce drastic din subiectele pe care le pot exploata. Îmi ia efectiv pâinea de la gură. Sau, mă rog, fiind vorba de Gabi Tamaș, îmi ia berea de la gură.

---

TANNA e un fel de Tinder care te cuplează cu cărți ieftine sau gratuite, cu care să poți să petreci timp de calitate singur acasă. Deci aplicația e un fel de inversul lui Tinder. În fine.

Eu am folosit-o ca să donez din cărțile care-mi prisoseau și să fac rost de altele. La cel mai recent schimb făcut, am dat două cărți și am primit la schimb o carte și două țuici mici. Eu nu prea beau, deci o să le folosesc ca semn de carte.

Dacă vrei să joci și tu în liga asta literară, găsești aplicația și pe Google Play, și pe App Store.

1. sunt ironic, desigur. e foarte neamuzant să explici umorul