De Paști, am avut câteva zile libere pe care le-am umplut cu cărți, Chianti și jocuri pe calculator. God of War: Ragnarok mi s-a părut scumpuț la cei 300 de lei ai lui așa că am căutat ceva mai micuț și mai ușurel prin magazinul PlayStation.
Mi-am luat un side scroller la care am renunțat rapid pentru că era prea dificil, iar eu am destule provocări în viața reală, nu-mi trebuie challenge-uri și în cea virtuală.
Mi-am luat apoi un joc din care n-am înțeles nimic, pentru că n-am reușit să ies cu personajul din prima cameră. Mă tot omora un lup sau ceva demon înainte să ajung la partea de tutorial în care puteam să învăț care-i mișcarea. Sau nu. Habar n-am, pentru că n-am ajuns în a doua cameră.
Apoi am schimbat puțin registrul și mi-am luat benzi desenate. Tot prin PlayStation. Mi-au plăcut mult și cred că o să repet faza. Grafica animată minimal arată superb pe ecranul mare al televizorului și coloana sonoră contribuie mult la imersarea în poveste.
Deci m-am imersat în bătaia lui Kratos cu niște berserkeri. Aș fi putut juca și Overcooked, să mă bucur de o imersare-n bucate, dar nu-mi place jocul. Prea arată a muncă tot ce se întâmplă acolo.
După multe zbateri interne și una externă, că începuse să-mi zvâcnească un ochi tot uitându-mă după joculețe simpatice, mi-am luat Cult of the Lamb. Cheltuisem o sumă de bani apropiată de cea pe care n-am vrut s-o dau pe zeul războiului, așa că toate speranțele îmi stăteau în el.
Slăvit fie Satana, jocul n-a dezamăgit!
Jocul e un fel de Sims combinat cu Diablo combinat cu Tamagotchi-urile alea pe care le aveam când eram mici (deci anii 90’, că am aflat că există adulți care au fost mici după 2010, ceea ce mi se pare ridicol), toate pe un fundal estetic de Happy Tree Friends.
Povestea: eu sunt un mielușel pufos căruia un zeu păgân i-a dat vieți nesfârșite ca să creeze un cult și să devină destul de puternic pentru a-l elibera pe zeul respectiv din lanțurile în care l-au pus alți zei sau ceva mizerie de genul ăsta, sincer să fiu am trecut repede peste explicațiile de pe ecran.
Am pornit misiunea și am început să salvez credincioși, să le dau de mâncare, să-i manipulez prin religie, să-i pun să construiască diverse clădiri care să-mi aducă și mai multe resurse, să mă venereze ca să dobândesc puteri noi, că așa funcționează magia în jocul ăsta. Tot un fel de muncă, dar mai distractivă și mai variată decât făcutul de supe din Overcooked.
Avansând, am descoperit niște chestii foarte drăguțe și smart. Chiar dacă trimit enoriașii să îndeplinească munci specifice, vin toți să mă ajute când încep să construiesc ceva de unul singur.
Lecția de leadership #1: puterea exemplului.
Unul dintre enoriași, un raton cu punct roșu în frunte, mi-a cerut să-i dau voie să mănânce căcat. Îngăduitor din fire, i-am permis. Eram curios să văd ce se întâmplă. Ratonul, pe care-l botezasem Alfons1, s-a supărat pe mine, a decis că sunt un lider slab și a început să ducă o campanie de defăimare împotriva mea.
Lecția de leadership #2: să nu le dai niciodată oamenilor tot ce îți cer.
Noroc că tocmai fusesem într-o campanie de dat cu sabia în goange și adunat resurse și câștigasem un ritual nou. I-am chemat pe toți în templu și l-am sacrificat pe Alfons în numele meu și întru gloria mea virtuală.
Lecția de leadership #3: rezolvă problemele înainte să devină probleme.
După o vreme, am descoperit că pusesem terenurile agricole prea departe de clădirea cu fermieri și nu îmi iriga nimeni culturile. Animalele făceau foamea. Am invocat congregația în templu și am dat poruncă să se țină post negru trei zile. Câștigasem porunca într-o altă campanie de bătut monstruleți. Prin post, fomiștilor le crește credința în mine și mie îmi cresc puterile.
Lecția de leadership #4: transformă dezavantajul într-un punct forte.
Lecția de leadership #5: cu cât sacrifică mai mult pentru tine, cu atât le va fi mai greu să te părăsească.
Jocul e plin de lecții. De fapt…
Lecția de viață #1: poți învăța lecții de leadership de oriunde, nu trebuie să dai bani pe conferințe TEDx, masterclass-uri, cursuri de dezvoltare sau cărți. Poți învăța să fii un lider bun cu 100 de lei, jucându-te cât e ziua de lungă și uitând să mănânci.
Și poți să te abonezi cu bani la newsletter ca să afli și mai multe life hack-uri de genul acesta.
una din părțile mele preferate e că pot să le dau nume animalelor care s-au convertit la religia mea, pe care am numit-o Miel Dorado.
Jocul tău mă duce cu gândul la episodul din Futurama când Bender e pierdut în spațiu și pe corpul lui apare o civilizație minusculă ce îl venerează ca pe un zeu și el face tot felul de alegeri greșite încercând să fie un zeu îngăduitor. 😄