Viitorul planetei maimuțelor
scenarii plauzibile
Am vrut să mă îndop cu a patra felie din tortul cinematic numit Planeta Maimuțelor1. În vederea acestui festin vizual, m-am pregătit temeinic în prealabil înfigând lingurița de cinefil și-n primele trei felii, ca să degust la modul profesionist povestea de ansamblu și să-i simt continuitatea crocantă între dinți.
În primul film, Răscoala Planetei Maimuțelor2, maimuțele trec printr-un curs fulger de dezvoltare personală, administrat nazal prin intermediu chimical. Antropoidele învață să comunice asertiv, pe limba și înțelesul oamenilor, bătându-i în luptă dreaptă pe podul ăla frumos din San Francisco. Apoi fug toate în pădure să scrie scenariul pentru filmul următor.
În filmul al doilea, Zorii Planetei Maimuțelor, primatele super devoltate se trezesc devreme și încep să aibă trăsături din ce în ce mai umane.
Cimpanzeul Koba ilustrează succint faptul că trauma transgenerațională poate sări de la o specie la alta, parcurgând rapid arcul narativ dintre victimă și abuzator. Acționează subversiv, mișelește, face rost de arme, își trădează superiorul, pune în aplicare un “false flag operation“ și preia puterea. Ceea ce e foarte uman din partea lui.
Restul maimuțelor învață că efectiv nu se poate fără violență, ceea ce e foarte uman din partea lor.
În filmul trei, Războiul pentru Planeta Maimuțelor, maimuțele descoperă că oamenii care au mai rămas vii pe planetă (după ravagiile făcute de virusul Cimpanzoid-19) sunt absolut groaznici. Aceștia au ajuns să se omoare între ei și efectiv nu se poate avea încredere în rasa lor. Ceea ce, din nou, e o trăire foarte umană, pentru că o trăsătură definitorie a umanității noastre este constanta dezamăgire pe care ne-o provoacă ea.
Al patrulea film, Regatul Planetei Maimuțelor, recunosc că nu l-am văzut încă. M-am ghiftuit cu primele trei și am nevoie de o scurtă pauză de detox maimuțăresc înainte să-l consum. O să-l văd, probabil, în weekend. Dar am văzut trailerul și știu că maimuțele încep să devină despotice, să exploateze și să subjuge ce-a mai rămas din specia umană. Ceea ce, desigur, e extrem de uman din partea lor. Pentru că nimic nu e mai uman decât tirania.
Și aici mă despart de hotarele concretului și încep să speculez în ce fel va evolua “umanitatea” maimuțelor în filmele următoare. Am făcut în așa fel încât restul textului e disponibil doar abonaților din zona VIP, ceea ce e foarte uman din partea mea. Pentru că nimic nu e mai uman decât discriminarea.