Chaplin la prostituate

Zilele astea citesc autobiogafia lui Chaplin și e atât de interesantă încât nici nu mă interesează ce vrea să facă Guvernul cu taxele și impozitele.

De la sărăcia extremă în care a crescut, la parcursul lui prin teatru, și până la intensitatea cu care s-a bătut pentru viziunea lui creativă, Charles Chaplin are câte ceva palpitant de povestit în toate cele șapte sute de pagini ale cărții. Aici recunosc că mă arunc la aprecieri, că am citit doar vreo trei sute de pagini deocamdată. Dar e puțin probabil ca lectura să scadă în calitate pe măsură ce avansez. În fine.

Ce m-a impresionat pe mine e discrepanța enormă dintre lejeritatea cu care Chaplin interacționa cu prostituatele și timiditatea cu care aborda domnișoarele… cum să le spun mai corect, astfel încât să fie evident că le plasez în opoziție cu munca sexuală? civile? neangajate? neprofesioniste?

Dacă la prostituate li se spunea “working girls”, celelalte ce erau? Șomere?

Ideea e că omul povestește foarte frumos despre cum i se punea pata pe câte o domniță respectabilă și nu reușea nicicum să-și adune curajul să vorbească cu ea, iar două pagini mai târziu povestește la fel de frumos cum a trebuit să întoarcă taxiul care îl ducea acasă cu o prostituată de lux pentru că aflase că tariful ei era pentru un număr, nu pentru o noapte întreagă.

Făcuse rapid un raport cost-beneficii și ajunsese la concluzia că “nu se merită”.

Prostituția era ceva normal în perioada aceea, așa cum e și acum în unele țări. Pe atunci “erau o groază de cartiere roșii în America” (pag.181). Cel mai mișto bordel din Chicago era condus de surorile Everleigh și avea fete de toate naționalitățile. I se mai zicea The House of all Nations. Era un fel de bufet suedez sexual.

“Era cel mai elaborat bordel din lume și cel mai scump. Milionari, mari industriași, miniștri, senatori și judecători deopotrivă erau clienții lor. Membri ai unor congrese obișnuiau să-și termine întâlnirile închiriind tot bordelul pentru o noapte întreagă.” (tot la pag.181)

Alea vremuri de mers în teambuilding!

Într-o sută de ani, umanitatea a trecut de la bordeluri la OnlyFans. Adică de la o interacțiune umană super plăcută la stat singur în fața calculatorului, ceea ce mi se pare al dracului de trist. În fine.

Când Chaplin a început să lucreze în industrie, în 1914, filmele nu aveau scenariu. Aveau o situație vagă și actori care se străduiau să facă ceva cu asta. Prima lui apariție a fost una improvizată. În grabă, și-a construit un personaj îmbrăcat aiurea, cu pălărie și baston, pantofi mari, un tip naiv, dar complex, plin de contradicții și cu o mustață ciudată.

Making a living (1914), Chaplin e cel din stânga

Abia în filmele următoare a finisat imaginea clasică a Vagabondului, atât de cunoscută și de recunoscută acum. Atât ca personaj secundar, cât și principal. Și s-a luptat să-și impună ideile comice (dar și tragice), pentru că atunci toți făceau filme după aceeași rețetă fadă, cu acțiune simplă, fără intrigă, fără să dea importanță umorului, emoției, potențialului teatral al personajului sau mesajului transmis.

Cartea e amuzantă, caldă, tristă, profundă și interesantă și o recomand, în ciuda traducerii amatoricești¹, în special pentru că deraiază pe alocuri într-un misoginism fin, pur și simplu adorabil prin faptul că e atât de greșit în contextul actual.

Femeile cu care Chaplin lucrează sau se întâlnește sunt “gâsculițe”, au sâni “neademenitori” sau îi refuză avansurile când au cinsprezece ani și apoi devin banale la maturitate, doi ani mai târziu.

Așa era atunci și mi se pare important să ținem cont de ignoranța acelor vremuri. Să o conștientizăm fără să o taxăm postum.

Contextul e important. Progresul e important. De aceea mi se pare ok să pui un anunț la începutul unui desen, spunând că desenul a fost desenat într-o vreme în care rasismul și xenofobia erau în floare, dar să nu cenzurezi bucățile problematice din respectivul desen. E important pentru evoluția noastră să știm de unde am plecat, ca să avem o viziune mai clară asupra locului în care vrem să ajungem.

Doar văzând ce maimuțe am fost în trecut putem deveni oameni mai buni. Asta e părerea mea acum. Ea se poate schimba în timp. Vorba aia:

“Astea-s principiile mele. Dacă nu-ți plac, am și altele” - Groucho Marx

Contextul e foarte important în comedie. O glumă bună de stand-up nu are același impact în scris. Una filmată pentru TikTok n-are nici un sens explicată pe Facebook. Umorul e influențat de mediu. Locul în care se glumește consolidează gluma. Timpul în care se glumește, la fel. Glumele nu sunt amuzante într-un vid. Sunt amuzante într-un context anume. Ce-i amuzant la bere cu prietenii nu mai e amuzant la o cină romantică cu iubita.

Eu sunt convins că se poate glumi despre orice, dar nu oriunde și nu oricum. Când cineva spune că “nu se glumește cu asta”, răspunsul meu e “ok, deci nu se glumește cu asta aici sau acum; o să mă duc altundeva sau o să mai aștept”.

Umorul e o chestie foarte serioasă pentru mine. Nu glumesc.

---

Zona V.I.P.

Într-o pornire ușor autobiografică, inspirată sau nu de lecturile mele recente, am scris zilele trecute un text despre cum se desfășoară procesul meu creativ, în care am inclus și o serie de glume proaspete despre nunți. Explic în text de ce a trebuit să scriu despre nunți.

Articolul e disponibil doar abonaților plătitori. Dacă vrei să fii și tu unul dintre ei, acum poți s-o faci la jumătate de preț (cam o cafea pe lună). Substackul meu e ca un fel de HBO MAX, dar pentru citit chestii amuzante.

1. La un moment dat, Chaplin povestește despre unele imagini făcute cu actori șomeri și mi-a luat câteva secunde să-mi dau seama că așa a tradus traducătorul cuvântul “pictures”. Care poate însemna și “imagini”, dar poate însemna și “filme”. Într-o carte în care Chaplin vorbește despre filme, probabil înseamnă “filme”. Cuvântul “movie” e prescurtarea lui “moving picture”. Așa cum “talkie” e prescurtarea lui “talking picture”. Mersul la film, atunci, era “going to the pictures”. E super dezamăgitor pentru mine, ca cititor, că traducătorul nu și-a dat seama de asta. Dar e îmbucurător că mi-am dat seama eu. Mă face să mă simt deștept (în acest context limitat).