Similar e si argumentul tip “copiii de azi stiu doar sa stea pe telefon, pe vremea mea ne jucam toti afara”.
Da asa este, pentru ca nu ati avut jocuri digitale. Eu am prins tranzitia. Eram foarte multi copii in cartier, se jucau turnee de fotbal, ascunsea pana tarziu. Ce am facut toti cand a aparut reteaua de net? Am inceput sa jucam ascunsea cu bomba vs counter terrorists.
Cei ce spun ca nu e nimic de capul copiilor din ziua de azi sunt aceeași care îi cresc nelasandu-i sa ridice un deget. Ironia îi ocolește în totalitate.
Clipul l-am urmarit cam 20 secunde si m-am lasat. E, cum ziceti voi, pamant. Accept unele exagerari pentru a sublinia o idee, dar voi acolo ati depasit panzele albe, ajungand uneori in porumb.
Ideea de a creste un copil in impunitate totala, cu pretentia ca orice e ok si orice interventie restrictiva a parintilor provoaca traume ireversibile si catastrofale este in opinia mea, usor exagerata, nociva chiar. Copii gresesc, uneori destul de rau si uneori cu intentie, cu atat mai mult cand realizeaza ca parintii nu vor, nu pot sau nu stiu sa intervina. Iar parintii au datoria sa incerce, macar, sa-i faca sa inteleaga ca au gresit, sa-i ajute sa diferentieze binele de rau, fara sa recurga la furtunul de la masina de spalat, lanturi, rangi sau cnut. Dar, in cazuri extreme, o palma la fund sau un tras de urechi, mai ales facute de parintele care-si iubeste copilul, deci cu mila si strangere de inima, pot fi binevenite si va asigur ca nu vor produce traume apocaliptice.
M-am lungit... Ideea ar fi ca orice exagerare si orice derapaj de la normalitate ar trebui evitate.
Un pacient la psihiatru sustine ca el este cadavru. Pentru a-l convinge ca nu este asa, psihiatrului in vine o idee geniala. Il intreaba:
- Dar cadavrele sangereaza?
Pacientul raspunde:
- Nu, normal ca nu, doar sunt cadavre.
Psihiatrul continua strategiande convingere:
- Deci, daca te intep la deget din tine o sa curga sange?
Pacientul:
- Nu, normal ca nu, eu sunt cadavu.
Atunci medicul il inteapa in varful degetului si pacientului ii curg cateva picaturi de sange. Atunci pacientul exlama:
- Ha, m-am inselat! Totusi cadavrele sangereaza!
Similar e si argumentul tip “copiii de azi stiu doar sa stea pe telefon, pe vremea mea ne jucam toti afara”.
Da asa este, pentru ca nu ati avut jocuri digitale. Eu am prins tranzitia. Eram foarte multi copii in cartier, se jucau turnee de fotbal, ascunsea pana tarziu. Ce am facut toti cand a aparut reteaua de net? Am inceput sa jucam ascunsea cu bomba vs counter terrorists.
Cei ce spun ca nu e nimic de capul copiilor din ziua de azi sunt aceeași care îi cresc nelasandu-i sa ridice un deget. Ironia îi ocolește în totalitate.
Clipul l-am urmarit cam 20 secunde si m-am lasat. E, cum ziceti voi, pamant. Accept unele exagerari pentru a sublinia o idee, dar voi acolo ati depasit panzele albe, ajungand uneori in porumb.
Ideea de a creste un copil in impunitate totala, cu pretentia ca orice e ok si orice interventie restrictiva a parintilor provoaca traume ireversibile si catastrofale este in opinia mea, usor exagerata, nociva chiar. Copii gresesc, uneori destul de rau si uneori cu intentie, cu atat mai mult cand realizeaza ca parintii nu vor, nu pot sau nu stiu sa intervina. Iar parintii au datoria sa incerce, macar, sa-i faca sa inteleaga ca au gresit, sa-i ajute sa diferentieze binele de rau, fara sa recurga la furtunul de la masina de spalat, lanturi, rangi sau cnut. Dar, in cazuri extreme, o palma la fund sau un tras de urechi, mai ales facute de parintele care-si iubeste copilul, deci cu mila si strangere de inima, pot fi binevenite si va asigur ca nu vor produce traume apocaliptice.
M-am lungit... Ideea ar fi ca orice exagerare si orice derapaj de la normalitate ar trebui evitate.