Mă uitam ieri la un film franțuzesc din anii ‘60 (Belle de Jour, MUBI) și mi se părea de-a dreptul disonant că mă uit la el pe un televizor smart, cu internet prin wi-fi, cu sute de canale din toată lumea, cu aplicații de muzică și jocuri, cu platforme pay-per-view și cu tot felul de chichițe tehnice care ar fi fost imposibil de imaginat în vremurile în care au trăit oamenii care au făcut filmul respectiv.
Luis Buñuel e/a fost smart înaintea televizoarelor. Să ne amintim aici și de Un Chien Andalou. De dragul contrastelor.